
Astfel, un alt avocat al lui Jolie, Robert Offer susţine într-o declaraţie că "Angelina a luat decizia pentru binele familiei". Mai mult, site-ul american TMZ precizează că nicio terţă persoană nu este implicată în divorţ, subliniind că hotărârea Angelinei Jolie se bazează strict pe relaţia pe care Brad Pitt o stabileşte cu copiii. Jolie este reprezentată în instanţă de avocata Laura Wasser, cea care l-a reprezentat şi pe Johhny Depp în procesul de divorţ cu Amber Heard. Angelina Jolie nu a solicitat suport marital sau pensie alimentară.Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. notează Mediafax. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de peste zece ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000 - 2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 - 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 - 2003).
Foto: Hepta