Dosar Eva: 14 vedete din România care au avut de-a face cu legea

Fosta glorie a tenisului nu a avut doar de câştigat de pe urma sportului pe care l-a adorat. Mai nou, Ilie are de dat explicaţii autorităţilor de pe urma implicării sale în conducerea acestui sector al sportului românesc.
La începutul acestei luni, conducerea Federaţiei Română de Tenis a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie după ce a descoperit o serie de nereguli financiare în contabilitate în perioada 2001-2008, interval în care instituţia a fost condusă de Năstase. Acesta a demisionat din funcţia de preşedinte la 12 februarie 2008, după declanşarea scandalului legat de organizarea la Sibiu a meciului de Cupa Davis România - Franţa. Atunci, presa centrală a scris că federaţia ar fi "umflat" cheltuielile de organizare a întâlnirii din cadrul Grupei Mondiale a Cupei Davis. De la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis din 24 februarie 2009, Ilie Năstase s-a aflat într-un conflict permanent cu actualul preşedinte, Ruxandra Dragomir.
Scandalul l-a scos din sărite pe Năstase, care a răbufnit atunci când un cameraman de la Antena 1 a vrut să-l filmeze la întoarcerea de la Paris, pe aeroportul Otopeni. "Băi tâmpitule, tu eşti prost? Vrei să te iau la bătaie?", l-a ameninţat Nasty, foarte nervos.