Dosar Eva: 14 vedete din România care au avut de-a face cu legea

Poreclită "Spaima şoselelor" de poliţiştii de la Rutieră, care o cunosc ca pe un cal breaz din cauza modului haotic în care învârte volanul, Simona i-ar băga în sperieţi până şi pe cei trei temerari de la Top Gear, oricâte multe ciudăţenii au văzut ei de când conduc. Anul trecut, însă, i s-a înfundat Simonei, obişnuită să zburde hai-hui cu maşina prin Bucureşti, peste linia continuă şi peste şinele de tramvai.
Poliţiştii i-au făcut dosar penal după ce au prins-o conducând cu permisul suspendat, iar pe 11 octombrie a fost condamnată la trei luni cu suspendare.Cum cazierul pătat nu dădea bine pentru o "intelectuală" de talia ei, Simona Suhoi, pe numele ei real, a făcut recurs şi a le-a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să o achite.
Cine a învăţat-o ce are de făcut a avut dreptate: blonda a reuşit să-i înduioşeze pe judecători. În faţa magistraţilor, Simonica a renunţat la aerele de starletă, s-a prezentat cu o ţinută decentă şi a susţinut că nu reprezintă un pericol public, ba a mai şi lăcrimat puţin, aşa, de efect. Ea a spus că procurorii nu au anchetat bine cazul ei, întrucât nu au verificat că îi expirase perioada în care nu avea voie să circule și nu apucase să ridice permisul auto de la Poliţia Rutieră, iar magistraţii au achitat-o şi i-au dat o amendă de 1.000 de lei. Bani de ţigări...