Dosar Eva: 14 vedete din România care au avut de-a face cu legea

Daniela Gyorfi a avut o "sarcină toxică"

Anul trecut, cu cinci zile înainte de Crăciun, vedeta a fost oprită de un echipaj de Poliţie fiindcă vorbea la telefon în timp ce se afla la volan. Când i-au cerut actele, poliţiştii au constatat că Gyorfi ar fi trebuit să predea permisul, în baza unei sancţiuni pentru viteza excesivă, după ce maşina ei a fost înregistrată de un radar fix din Arad.Aflată în luna a opta de sarcină, vedeta s-a ales cu dosar penal pentru conducerea maşinii în condiţiile în care avea permisul suspendat, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

Daniela a găsit însă o portiţă de ieşire din impas: ea a susţinut că nu aflase de interdicţia de a conduce, fiindcă nu a fost anunţată oficial. Ea a prezentat dovezi că locuieşte la mai multe adrese şi nu a primit nicio înştiinţare care să o anunţe că trebuie să renunţe la permis. Potrivit ziarului Cancan, surse din Poliţie au declarat că în aceste condiţii Daniela Gyorfi are şanse mari să scape de răspundere penală. Şi cum vedeta a şi născut între timp, statul de mămică o pune la adăpost de urmările legii.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro