Dosar Eva: 14 vedete din România care au avut de-a face cu legea

Şerban Huidu, anchetă cu prelungiri pentru trei morţi

Ştie toată ţara ce tragedie a provocat "cârcotaş" anul trecut, aşa că nu mai detaliem dinamica accidentului. Şerban a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă şi riscă până la opt ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. Ancheta însă se prelungeşte.

La mai bine de patru luni de la accident, criminaliştii nu au finalizat expertiza. Prezentarea concluziilor a fost amânată încă două luni, deşi acestea urmau să fie date publicităţii în ianuarie. "S-a dat un termen de 80 de zile. Am solicitat reducerea termenului şi ni s-a răspuns că nu se poate. Expertiza va fi gata... când o vom termina!", a fost declaraţia genială, în ianuarie, pentru ziarul "Click!", a Carminei Reit, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Potrivit directorului adjunct al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Grigoraş Beţiu, citat de MIX TV, noul termen pentru ]ncheierea expertizei ar fi luna martie. Analizele tehnice vor arăta ce viteză au avut cele două maşini înainte de producerea accidentului şi dacă este posibil ca autoturismul lui Şerban Huidu să fi derapat, a;a cum a susţinut vedeta TV.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro