Evident, o parte importanta este ceea ce se intampla in realitate. Apar aceste telefoane, care par sa justifice partial reactiile celor doi. Dar nu sunt simple telefoane, nici pentru el si nici pentru ea. Aceste telefoane au devenit parte din relatia Alinei cu B. Avem de-a face cu un triunghi in care, in mod aparent paradoxal, apar trei persoane intre care exista o relatie foarte stransa: el (B), ea (Alina) si fosta. Din perspectiva fiecaruia, lucrurile par putin diferite:

B - el este "prins" intre fosta prietena si cea actuala. A adoptat o pozitie, pare sa fie de acord ca aceasta este decizia lui, si totusi inca mai este ceva ce-l leaga de trecut. Acest ceva nu este ceva de condamnat sau de apreciat, ci un continut de inteles. Simte ceva pentru fosta prietena. A avut o relatie cu ea - inseamna ca a existat un motiv pentru aceasta relatie. De regula, acest motiv este mai curand inconstient.


In mod normal, psihoterapia de cuplu ar urmari sa raspunda la aceasta intrebare - ce l-a facut pe el sa aiba o relatie cu aceste femei. Evident ca orice lucru care se intampla lasa urme, in ciuda unor senzatii pe care le avem de a depasi anumite situatii. Doar printr-o analiza a acestor componente putem intelege ceea ce se intampla in fapt cu el. Tendinta, observata si in unele comentarii, este de a pedepsi sau a lauda un anumit mod de a fi inainte de a-l intelege.

Alina - este implicata intr-o relatie acum. La un moment dat, partenerul i-a spus, direct, ca vrea sa se opreasca pentru a fi cu altcineva, ulterior revenind asupra deciziei. Aceasta femeie este o "voce" care apare si care aminteste mereu de ceea ce s-a petrecut. Oare cum este resimtita aceasta stare? Poate ca senzatie de pierdere a lui? Prin insistenta telefoanelor, este posibil sa i se reaminteasca aceasta pierdere, aceasta senzatie de "plecare".


La randul ei, aceasta senzatie se leaga de alte momente din istoria mai noua sau mai veche a Alinei. Ceea ce primeste de la B este un lucru "constient", cuvinte si rationamente logice, insa ea simte si prezenta "vocii". "Vocea" este un obiect care creeaza multe trairi in Alina. Indiferent de vointa sa, este pusa in situatia de a avea o relatie cu aceasta terta persoana. Pe scurt, pare sa existe un conflict intre "ratiunea" care spune ca totul este ok si trairea care spune ca ceea ce simte este amestecat - furie, teama, iubire. Se pare ca simte nevoia de a face ordine in ceea ce simte. Iar pentru a realiza acest demers al ordinii este posibil sa apeleze la:


 fosta prietena, si sa inteleaga ceea ce simte ea; el, si sa inteleaga impreuna intreg ansamblul; o terta persoana.
Fosta prietena - in mod obisnuit, in aceasta situatie si ea este o femeie care pare sa sufere pentru fostul partener. Daca la 9 luni de la separare nu accepta situatia, cum presupune protagonista, atunci are un motiv foarte puternic pentru care lupta. Acest motiv pare sa fie legat de o suferinta foarte mare sau de o trecere peste limitele obisnuitului in acceptarea realitatii.

Nu stim despre care varianta este vorba, dar este important pentru acest cuplu sa integreze ceea ce se intampla cu ea. Este ca si cum ai incerca sa faci abstractie de un vecin foarte prezent in casa ta, comportandu-te ca si cum nu ar fi. Acest lucru este imposibil, iar dubiile par inerente.


Este important ca fiecare sa inteleaga pozitia celorlalti implicati. Dar acest lucru dureaza un timp indelungat. Nu este un demers de jumatate de ora, ci unul mult mai complex si care cere timp. Sa ne gandim la cate variabile sunt integrate in aceasta poveste. Cuplurile se pot descurca singure, insa pot apela si la un psihoterapeut daca simt ca nu fac fata. .semnatura_specialist {background:url(http://www2.eva.ro/img/ads/bg_semnatura_specialist.jpg) no-repeat;width:455px; padding-top:13px ;padding-left:13px;padding-right:20px;padding-bottom:13px;height:71px;margin-top:26px; margin-bottom:18px;line-height:13px;} .semnatura_specialist_icon {background:url(http://www2.eva.ro/img/ads/bg_icon_semnatura.jpg) no-repeat;width:428px; padding-top:13px ;padding-left:40px;padding-right:20px;padding-bottom:13px;height:71px;margin-top:26px; margin-bottom:18px;line-height:13px;} .poza_specialist {background:#fff; border:1px solid #DCDCE4; padding:1px; float:left;margin-right:10px;} .text_semnatura {font-family:Arial, Helvetica, sans-serif; color:#8B8B8B; font-size:11px;font-weight:normal;} .text_semnatura2 {font-family:Arial, Helvetica, sans-serif; color:#000000; font-size:11px;font-weight:bold;} a.mail_semnatura {font-family:Arial, Helvetica, sans-serif; color:#655EC1; font-size:11px;font-weight:normal;}/* CSS Document */ semnatura articol Lygia Alexandrescu de Claudiu Ganciu, psihoterapeut
CPAP - Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
021 317 40 43; 0722 453 906 sau
[email protected] www.centrupsihologie.ro
  • jennifer, miercuri, 17.08.2016 08:55
    viața mea amoroasă

    Numele meu este jennifer Smith, eu doresc să folosească această ocazie pentru a mulțumi mare doctor, care a adus înapoi pe soțul meu, care mă face foarte fericit astăzi, așa că nu a putut păstra minunata lucrare care le-a făcut pentru mine, așa că am decis să-l împărtășesc cu voi toți pentru că el este real, nu ca pe cei care mănâncă banii mei și nu face nimic pentru mine, am un copil minunat pentru soțul meu, acum aproximativ 3 ani pe soțul meu și i-a fost ceartă cu privire la unele lucruri el face că el nu a fost a face mai înainte, cum ar fi păstrarea noaptea târziu și bea i dont știu că soțul meu are o aventură secretă cu o femeie aproape de strada mea în care se întâlnesc după serviciu, la un hotel, o o zi am simțit că acest lucru este prea mult să le suporte atunci i la confruntat o noapte, dar el nu a ascultat în schimb el ma bătut în fața copilul nostru, atunci el mi-a lăsat în cele din urmă pentru doamna. Am simțit viața mea a fost de peste si copilul meu a crezut că nu va vedea pe tatăl său din nou. Am încercat să fiu puternic doar pentru copil, dar nu am putut controla durerile pe care chinuie inima mea, inima mea a fost umplut cu necazuri și dureri pentru că am fost într-adevăr îndrăgostită de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc întotdeauna se va întoarce la mine, până într-o zi am întâlnit un bun prieten de-al meu, care a fost, de asemenea, într-o situație ca mine, dar problema ei era fostul ei iubit, care a avut un nedorit sarcina pentru și el a refuzat să-și asume responsabilitatea și aruncat-o. ea mi-a spus că a mea a fost un caz mic și că nu ar trebui să vă faceți griji cu privire la aceasta, la toate, așa că am întrebat-o ce a fost soluția la problemele mele si ea mi-a dat acest mare doctor adresă de e-mail [email protected]. Am fost îndoim dacă acest om a fost soluția, pentru că am încercat atât de multe Doctor fals pe internet, dar ei mănâncă doar la banii mei și să nu lucreze pentru mine, așa că am contactat acest mare om și el mi-a spus ce să fac și eu fapta ei toate, el mi-a spus să aștepte doar 72 oră și că soțul meu va veni târăște pe îngenunchiaza lui doar pentru iertare, așa că am fidel faptă ce acest mare om mi-a cerut să fac și sigur după 72 oră am auzit o bătaie în ușă am mers și deschide ușa, într-o mare surpriză l-am văzut pe îngenunchează lui și am fost mut, când ma văzut, tot ce a făcut el plângea și-mi cer iertare, din acea zi, toate durerile și necazurile în inima mea a fugit, de atunci eu și soțul meu și happily.that nostru copil minunat este viu este motivul pentru care eu vreau să spun un mare mulțumesc dr okunta Acest mare om ma făcut să înțeleagă că există o problemă știu pe pământ, care nu are nici o soluție astfel încât vă rugăm, dacă știi că aveți aceeași problemă sau orice problemă care este similară, vă va sfătui să contacteze această mare medic prin e-mail lui [email protected] sau, de asemenea, puteți WhatsApp sau să-l apelați cu acest număr +2349051417394

  • Jane, duminică, 29.05.2016 09:39
    Cum am luat Ex iubitul meu înapoi

    După ce a fost în relaţie cu Scott timp de şapte ani, el a rupt-o cu mine, am făcut tot posibilul să-l aducă înapoi dar tot ce a fost în Zadar, am vrut ca el înapoi atât de mult din cauza iubirii am pentru el, am rugat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. I-am explicat problema mea pentru cineva on-line şi ea a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă un rolă vraja care ar putea ajuta-mi arunca o vraja pentru a adu-l înapoi, dar eu sunt tipul care a crezut niciodată în vraja, am avut nici o alegere decât pentru a încerca-l, I mail rolă vraja, şi mi-a spus nu a existat nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile , că fostul meu va întoarce la mine înainte de trei zile, el a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, a fost de aproximativ 16:00. Fosta mea numit mi, am fost atât de surprins, I-au răspuns la apel și tot ce a spus a fost că el a fost atât de rău pentru tot ceea ce sa întâmplat, că el a vrut ca eu să se întoarcă la el, că el iubeşte-mi atât de mult. Am fost atât de fericit şi sa dus la el, că a fost cum am început să trăiesc împreună fericiti din nou. De atunci, am făcut promisiunea că nimeni ştiu că au o problemă relație, mi-ar fi de ajutor pentru astfel de persoană consultând el sau ea de rolă vraja doar real şi puternic care ma ajutat cu propria mea problemă și care este diferit de toate fals cei acolo. Oricine ar putea avea nevoie de ajutor de rolă vraja, e-mail lui: [email protected] puteţi e-mail-l dacă aveţi nevoie de asistenţă sale în relatia ta sau nimic. POATE nu opri vorbesc despre tine SIR lui adresa de E-mail [email protected] CONTACT-l acum pentru soluție la toate ta problema

  • sakina, luni, 09.05.2016 15:28
    how i get back my ex

    Numele meu este Sakina, și mă bazează în cowait Ḩawall ... Viața mea este din nou !!! După 2 ani de căsătorie rupte, soțul meu mi-a lăsat cu doi copii. M-am simtit ca viata mea a fost pe cale să i se încheie sinucidere aproape comis, am fost emoțional în jos pentru un timp foarte lung. Grație unei caster vraja numit Dr. EGBOR, care l-am întâlnit on-line. Într-o zi credincios, așa cum am fost de navigare prin internet, am dat peste o multime de marturii cu privire la această fugă special vraja. Unii oameni au mărturisit că el a adus iubitul lor Ex înapoi, unii mărturisit că el reface uterul, vindecarea cancerului și a altor boli, unii au mărturisit că el poate arunca o vraja pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am venit peste o anumită mărturie, era vorba despre o femeie numită Sonia, ea a depus mărturie despre modul în care ea a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 2 zile, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea a scăzut Dr. EGBOR adresă de e-mail. După ce am citit toate acestea, am decis să-i dea un try. L-am contactat prin e-mail și a explicat problema mea la EL. În doar 48 oră, soțul meu s-au întors la mine. Am rezolvat problemele noastre, iar noi suntem chiar mai fericiți decât înainte de Dr. EGBOR, este într-adevăr un om talentat și nu se va opri publicarea de numele lui, deoarece el este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și sunteți în căutarea pentru o adevărată și autentic de fugă vraja pentru a rezolva toate problemele tale pentru tine. Încercați [email protected] oricând de mare, el ar putea fi raspunsul la problemele tale. Iată contactul său: [email protected]

  • Sharon, sâmbătă, 27.02.2016 22:50
    Cum am ajuns fostul meu iubit înapoi

    Vreau sa împartaseasca marturia mea si fericirea mea cu tine toate în acest site, anul trecut sotul meu lasat pentru o alta femeie în locul sau de munca si a abandona ma si 2kids meu, totul a fost atât de greu pentru mine pentru ca îmi place-l atât de mult, asa ca am vazut marturii ale Mutaba mare, el a ajutat doamnelor în obtinerea acolo sotul înapoi asa ca am contactat-l si El ajuta-ma sa o vraja retur pentru meu sotul si în 2 zile sotul meu lasat alta femeie si a venit înapoi la mine cu atata dragoste si grija. nu voi uita niciodata acest ajutor care-a dat mare Mutaba si meu children.if care sunteti aici ai nevoie de ajutor sa te iubita inapoi puteti contacta-l prin acest e-mail de [email protected] sunt mândru de a fi pe marturia lui

  • Lewis, marţi, 09.02.2016 17:40
    How i got my ex lover back

    Buna ziua tuturor numele meu este Lewis, datorită marelui om de toți oamenii el este cel mai mare om i-au mai văzut de când am venit în această lume am fost frustrat dar o zi buna am spus doar lasă-mă să merg la internet, așa că am dat peste activitatea bună a acestui mare om marile Dr. Îngerii, așa că am la contactat pentru el să mă ajute să aducă înapoi fosta iubita mea și a spus este această problemă și am spus da, atunci mi-a spus să mă eliberez că îl va lua doar 3 zile pentru a aduce înapoi după ce am dat tot el cere am asteptat pina la 3 zile a venit și ziua aceea fidel am văzut niște bată la ușa mea, care au l-am găsit, fostul iubitul meu a început să implora iertare, care este modul în care am primit mea ex înapoi prin marile Dr. Îngerii, te sfatuim sa-l contacteze în orice fel de problemă cum ar fi: 1) în cazul în care doriți ex-iubitul înapoi 2) pe care doriți să fie bogat 3) în cazul în care aveți întotdeauna coșmaruri 4) pe care doriți pentru a lega soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna 5) de îngrijire pe bază de plante 6) asistență financiară 7) pe care doriți să fie promovat în birou. 8) ai fost înșelat și ai vrut să recupereze banii pierdut Precum și orice altă problemă vă confruntați în viața ta. Contactați Dr Angels prin: [email protected]

  • marta, luni, 08.07.2013 21:33
    caut un prieten

    caut un prieten pentru relati serioase!

  • Cristina.S, vineri, 15.06.2012 13:40
    Referitor la probl ta

    Avand in vedere ca prietenenul tau a vrut sa reinceapa o relatie cu tine(dar fiind constient ca fosta il vrea inapoi) Trebuia ca cei doi inainte de despartire sa clarifice mai bine probleme dintre ei..(orgoliu etc ) Daca aceste lucruri erau rezolvate de atunci,situatia era altfel si poate nu te mai intalnea pe tine..si ramanea cu ea..De asta el a fost pus in situatia asta incomoda ..de a umbla de la una la alta(cum s-ar spune). Daca totul se termina calm si la obiect ..era Ok,dar cum poare nu a fost asa..Te-a intalnit pe tine si ati fost impreuna o perioada,dar din moment ce fosta insisita..insemna ce ceva ii ''lega-se'' candva,ori dorea sa se intoarca la el.Inteleg ca ai inceput sa tii la el,dar daca iti face asa..inseamna ca nu e sigur pe sentimentele lui si e incostient in ce s-a bagat. Daca tu consideri ca este ok,continua,dar va amarati unul pe altul..Sfatul meu este sa-ti revizuiesti compotamentul si sa te gandesti daca pers aceasta''G'' este potrivita pt tine..mai ales ca doresti o relatie serioasa..Chiar daca te-ai atasat de el, asta nu inseamna ca o sa fiti Mereu Impreuna..Intr-adevar este foarte greu sa treci peste,dar urmele raman..asa cum ti s-a si spus mai sus. Multa bafta,Alina

  • dydy, luni, 11.06.2012 05:49
    hey da-ti un sfat

    mmm Pai am avut o relatie de 2 ani k un baiat a fost 1 mea relatie serioasa,ne-am desp in februarie,iar eu in tot acest timp vb cu un alt baiat de 1 an zile,doar vb.....si in martie m-am combinat k el,el se poarta foarte frumos cu mine,dara akum nu mai vrea sa fie cu mine,k fostul meu ma suna intr-una si eu nu i-am sp k am un alt iubit,mi-a fost naspa...si actualul a aflat si s-a suparat,crede ca e un nimeni po pt mine si nu ce sa fac kum sa il aduc inapoi am inceput sa tin la el mult:(

  • Emiii, marţi, 20.03.2012 09:42
    dezamagire

    Aoleu,urasc cand unele femei nu au invatat sa numere si cred ca o relatie se desfasoara in trei.:@.O fosta prietena de-a iubitului "s-a trezit" dupa doi ani,ca inca il mai iubeste si ca il vrea inapoi.Sunt in relatie cu acest baiatde 11 luni,iar aseara credeam ca ajung la spital de nervi,dupa o ora de vorbit aveam temperatura 38 ~X(.Iubitul imi spune ca nu mai are nicio treaba cu ea,iar totul a fost doar pentru amuzament.Sunt in aceeasi situatie ca si tine si crede-ma simt ca voi ceda nervos,daca copila aceea nu dispare din peisaj.Va rog frumos sa-mi spuneti cum as putea scapa de ea!!:o3 Din toata inima :|

  • Andreea, joi, 16.02.2012 10:10
    lasa-l

    Sfatul meu pentru tine e sa-l lasi pe B. Si eu am avut o astfel de ,,experienta neplacuta,, , eram in primii ani de liceu, eram cu un baiat, ne-am despartit, si dupa 2 luni ne-am impacat, dar fericirea nu a durat mult, deoarece tot se baga fosta lui prietena, atunci am luat hotararea sa ma dau eu la o parte, cu toate ca o lunga perioada de timp ma suna, imi trimitea mesaje, ma saluta la liceu, incerca sa intre cu mine in vorma dar nimik. Ce vrea e sa-ti spun ca dupa mai bine de 5 ani s-a despartit de fosta, cu care era si in perioada liceului. A trecut mai bine de 6 ani de cand nu ne-am vazut, dar intamplarea face ca dupa atatea ani sa ieie legatura cu mine, sa vorbim si sa ajunga sa-mi reaminteasca toate amintirile ce le-am avut in liceu impreuna. Oricum eu iti zic sa lasi mai moale , nu-l cauta ca daca te iubeste o sa te caute,in cazul meu dupa atatea ani, o sa vada ce a pierdut, dragostea adevarata nu moare, ramane in sufletul nostru o luminita aprinsa. Eu cu acel baiat suntem si acuma impreuna dupa atatea ani, si in viitor avem si placuri de casatorie.Cateodata, cand renunti la ceva nu stii cand il recapeti, oricum in dragoste e si suferinta dar si iubire, ca asa este ea.

  • Cristina, joi, 12.01.2012 22:27
    Nu știu ce să fac!!!

    Bună!Am și eu o problemă.Am fost căsătorită,am divorțat dar ne-am împăcat.Avem și un copil.Cât timp am fost despărțit el a avut pe cineva.Am aflat că au ținut legătura.După 5 luni ea îi trimitea mesaje de dragoste și el o avea în telefon salvată cu nume de bărbat și eu știam că ea nu mai are nr ei dar erau prea multe minciuni.De curând când am văzut mesajul de la ea i-am cerut lui să ne întâlnim toți trei să vb și să îi spună că mă vrea pe mine dar nu vrea să facă acest lucru.Eu ca femeie simt că mă minte,cu câteva luni în urmă mi-a spus că o iubește pe ea,eu sufeream și cred că de aceea a început să îmi spună că mă iubește dar nu este la fel simt că nu mă iubește.Mă gândesc să ne mutăm în alt oraș pentru a încerca să salvez familia dar nu am încredere în el simt că nu mă iubește,nu îmi demonstrează și asta mă doare.Mă puteți ajuta cu un sfat?Mulțumesc!Noapte bună!

  • cataliN, joi, 15.12.2011 22:19
    PROBLEME

    uite si eu sunt cu prietena mea anpreuna de 5 luni si nustiu cei cu ia sa scinbat foarte mult decand sant cu ia si cand o sun la scoala numa baga an seama vorbeste cu alti baieti este zi cand nu vorbesc cu ia dar an ziu aia ma simt ffffoooooaaaarrrteeee bineeee cand nu vr cu ia cand vr cu ia la scoala tot una ma enerveaza tot numa baga an seama cateodata ancide telefonu iar cand o antreb ca dece a incis telu ia zice ca sa ancis singur uita de exemplu astazi am vr cu ia si cand am zis hai cate las vorbim an pauza ia mia zis hai pa ce inseamna asta datim un raspuns va roggg frumossss pwp................

  • Evangeline, joi, 15.12.2011 17:22
    @carira

    Vezi ca ai gresit subiectul.....Banuiesc ca ai folosit aceasta ocazie pentru a defula....propria terapie

  • Evangeline, joi, 15.12.2011 17:17
    tu

    Spune-i acestui B urmatoarele:,,Te rog sa iti rezolvi problemele cu fosta iubita in totalitate.Prin asta inteleg si sa taiati cordonul ombilical al telefoanelor.Dar nu iti garantez ca voi mai fi disponibila,chiar daca vei incheia orice relatie cu ea si vei dori sa te intorci la mine,, Intre timp tu ocupa-te de tine,citeste,rasfata-te ,intalneste-te cu prietenii,fa ceva ce te pasioneaza si nu te mai gandi la B.Mi mi se pare extrem de iresponsabil,iar faptul ca la un momentat a ales-o pe fosta prietena spune multe despre importanta pe care i-o acorda ei in detrimentul tau. Un sfat,,clinic,,e urmatorul:Nu prezinti importanta pentruel ,iar el nu prezinta stabilitate pentru tine. Relatia asta nepotrivita este doar un simptom al unei ,,cauze,, zavorata in inconstientul tau. De ce accepti astfel de relatii.Pentru ate putea cunoaste si intelege cat maio bine iti recomand sa apelezi la un psihanalist,NU la un psiholog.Aici vezi diferenta:Un PSIHANALIST este acea persoana care: 1. este licentiata in: Medicina, Psihologie, Pedagogie, Sociologie, Asistenta sociala, Filosofie; 2. a trecut printr-o analiza de formare (sau analiza didactica). Nu e nici o diferenta intre o psihanaliza obisnuita si una de formare, in afara duratei: analiza de formare trebuie sa dureze cel putin patru ani, cu cel putin trei sedinte pe saptamana. Deasemeni, analiza de formare trebuie facuta cu unul dintre analistii recunoscuti de catre Comitetul de Sponsorizare. 3. a inceput (cel putin) sau a terminat seminarii teoretice si clinice conduse de catre membrii Grupului de Studiu pentru o perioada de cel putin 4 ani.(pentru detalii privind formarea unui psihanlist, vezi pagina web a Societatii Romane de Psihanaliza)

  • elena bacau, marţi, 29.11.2011 23:44
    pentru alina si fostul #b#

    draga mea atata timp cat el nu vrea sa renunte la fosta prietena inseamna ca tot mai spera la ea de ex de ce nu o termina si sasi reia relatia cu tine?lasal acum cat nui prea tarziu si nu va mai prind alte probleme ai tot viitorul in fata si poate dumnezeu ati va da un yubit care sa te aprecieze si sa te iubeasca ptr ceea ce esti cucces

  • Sorin, luni, 28.11.2011 15:08
    Salutare

    Sti.. l-ai invatat prost.. de la inceput trebuia sa iei initiativa si sa il faci sa uite de ea, el gaseste in ea o rezerva in caz ca tu il vei parasi.. si eu am trecut prin asta dar cu o fata, acum nu mai e de cateva zile , sa ramana cu fostul ei prieten daca ea atata si-a dorit , si nu a renuntat la el pentru mine..

  • denisa, duminică, 16.10.2011 19:43
    VREAU UN SFAT...

    am o relatie cu un baiat... un coleg de munca de aproape 2 saptamani,el are o relatie si cu o alta femeie dar vrea si cu mine...mereu imi spune ca o va lasa si ca va fi doar cu mine...mi-a spus sa am rabdare si sa astept pt ca nu o poate lasa fara motiv... eu as putea sa am rabdare pt ca il vreau doar pt mine dar el continua relatia si cu ea ai scrie pe facebook ca o iubeste... si eu cum pot sa am incredere si rabdare ca o va lasa knd relatia lor pare sa fie in flacari... ce pot sa fac... mi-e greu si am inceput sa tin la el .... va rog dati-mi un sfat.... multumesc!

  • cariera, joi, 01.09.2011 22:49
    sfaturi

    De ce oare se spune ca femeile inteligente nu sunt niciodata, sau nu sunt inca, egale cu barbatii cu acelasi grad de inteligenta? De ce oare cei mai descurcareti dintre barbati reusesc sa faca cariera fara sa munceasca la fel de mult ca multe dintre femei, si sunt deci foarte admirati, in timp ce colegele lor nu? Motivele sunt destul de evidente: femeile care sunt preocupate obsedant de munca lor aproape niciodata nu reusesc sa se evidentieze la adevarata lor valoare; de cele mai multe ori sunt prea obosite, ori sunt nervoase si preocupate. E momentul sa schimbam ceva! Iata cateva idei: • Nu te victimiza pentru a obtine ceva Evolutia de la angajata extenuata la femeia de succes admirata incepe cu renuntarea la obiceiul de a te lamenta mereu, de a te auto-compatimi si de a te pedepsi pentru micile greseli. Pentru a obtine ceva, cum ar fi o crestere salariala, o pozitie mai buna sau o mana de ajutor necesara, trebuie sa ai o atitudine puternica si sigura. Trebuie sa folosesti un ton detasat si calm, care sa lase sa se subinteleaga cat esti de buna in activitatea ta profesionala si sa te arati indispensabila. E mai bine un pic de duritate - care ii va preocupa pe cei din jur - decat o voce plangareata si ochii umflati si obositi care ii vor face pe sefi sa creada ca esti o masochista, care va lucra oricat si oricand. In concluzie, trebuie sa stii si cum sa te prezinti mereu proaspata si radioasa la intalnirile-cheie. • Anunta ceva mai bine mai devreme decat prea tarziu Daca nu ai reusit sub nici o forma sa termini un proiect la data stabilita, daca in curand va iesi la suprafata ca nu reusesti sa respecti o scadenta, trebuie sa anunti din timp acest lucru. Lasa la o parte povestirile melodramatice, medicul care te-a diagnosticat in ultimul moment o cadere nervoasa, scuze precum mama care a facut o criza de inima, copiii care plang acasa -aceste sunt scuze pe care sefii nu le agreeaza. O femeie de succes va sti cum sa se planga, dar - sa tii bine minte - o va face INAINTE si cu cap. •Fii draguta cu colegii si colegele Femeia de succes nu le poate face nici chiar ea pe toate, de aceea trebuie sa folosesti la maximum inclusiv cunostintele colegilor. Creeaza-ti relatii foarte bune cu persoane complementare, care sa stie si sa vrea sa faca ceea ce nu stii, nu doresti sau nu ai timp. •Ascunde semenele oboselii Femeia de succes nu oboseste niciodata, ci straluceste mereu! De aceea, chiar daca a lucrat pana dimineata pentru a termina un proiect, va spune ca totul a fost o nimica toata! Astfel se va raspandi vestea cat este de geniala, si cum doar ea poate sa rezolve orice problema intr-o clipita! Aparenta pe care o lasa ca face totul fara efort trebuie sa devina un stil inconfundabil, apreciat de toti, invocat in momente decisive si recompensat. •Nu fa scene de nervi Fii mereu calma si nu te infuria sub nici o forma sau in mod direct cu sefii; incearca sa iti pastrezi cumpatul si sa nu creezi situatii conflictuale greu de depasit. •Renunta la a mai fi mereu "mama ranitilor" O angajata considerata "mama ranitilor" este genul care se vaicareste mereu ca nu mai poate, dar care apoi accepta sa lucreze ca o disperata, care se lasa calcata in picioare dar iarta imediat. Femeia de succes va fi in relatii bune cu persoanele care dau dovada de etica in orice imprejurare, cu cei cu care face afaceri, cu cei mai amarati si care merita atentia si ajutorul sau - dar in nici un caz nu va fi draguta cu absolut toata lumea. •Renunta la a mai fi perfecta Femeia de succes e posibil sa fi fost premianta clasei sau preferata profesorilor, dar nu va marturisi asta tuturor. Va avea o atitudine modesta, fara a-si aduce mereu laude, va fi intelegatoare cu colegii si isi va recunoaste limitele. •Nu iti fie teama daca vei fi considerata de catre unii oportunista Se intampla uneori ca succesul tau sa deranjeze. Sefii iti vor spune ca "nu mai esti aceeasi fata ca altadata", colegii iti vor intoarce spatele pentru ca nu vei mai accepta sa faci si munca lor si vei invata sa spui si Nu. Dar nu iti fie teama, rezultatele nu se vor lasa asteptate! •Foloseste-ti sarmul! E mai apreciat decat carisma! Carisma genereaza invidii, dar sarmul (care este combinatia de amabilitate, disponibilitate atunci cand e cazul si usurinta in a face lucrurile) ii cucereste pe toti, de la oameni de afaceri la portari. •Construieste-ti o aura de mister Talentul tau in a face lucrurile trebuie sa devina memorabil si greu de explicat, trebuie ca lumea sa vorbeasca de tine, chiar si de rau, important e sa vorbeasca! Trebuie sa fii mereu pe faza, prezenta, mereu in contact cu ceilalti, atat telefonic cat si pe e-mail. Important e sa te simti misterioasa, puternica, hotarata si deosebita - unora nu le va conveni dar vei vedea ca veti atrage multi discipoli care te vor aprecia cu adevarat

  • cariera, joi, 01.09.2011 22:49
    sfaturi

    De ce oare se spune ca femeile inteligente nu sunt niciodata, sau nu sunt inca, egale cu barbatii cu acelasi grad de inteligenta? De ce oare cei mai descurcareti dintre barbati reusesc sa faca cariera fara sa munceasca la fel de mult ca multe dintre femei, si sunt deci foarte admirati, in timp ce colegele lor nu? Motivele sunt destul de evidente: femeile care sunt preocupate obsedant de munca lor aproape niciodata nu reusesc sa se evidentieze la adevarata lor valoare; de cele mai multe ori sunt prea obosite, ori sunt nervoase si preocupate. E momentul sa schimbam ceva! Iata cateva idei: • Nu te victimiza pentru a obtine ceva Evolutia de la angajata extenuata la femeia de succes admirata incepe cu renuntarea la obiceiul de a te lamenta mereu, de a te auto-compatimi si de a te pedepsi pentru micile greseli. Pentru a obtine ceva, cum ar fi o crestere salariala, o pozitie mai buna sau o mana de ajutor necesara, trebuie sa ai o atitudine puternica si sigura. Trebuie sa folosesti un ton detasat si calm, care sa lase sa se subinteleaga cat esti de buna in activitatea ta profesionala si sa te arati indispensabila. E mai bine un pic de duritate - care ii va preocupa pe cei din jur - decat o voce plangareata si ochii umflati si obositi care ii vor face pe sefi sa creada ca esti o masochista, care va lucra oricat si oricand. In concluzie, trebuie sa stii si cum sa te prezinti mereu proaspata si radioasa la intalnirile-cheie. • Anunta ceva mai bine mai devreme decat prea tarziu Daca nu ai reusit sub nici o forma sa termini un proiect la data stabilita, daca in curand va iesi la suprafata ca nu reusesti sa respecti o scadenta, trebuie sa anunti din timp acest lucru. Lasa la o parte povestirile melodramatice, medicul care te-a diagnosticat in ultimul moment o cadere nervoasa, scuze precum mama care a facut o criza de inima, copiii care plang acasa -aceste sunt scuze pe care sefii nu le agreeaza. O femeie de succes va sti cum sa se planga, dar - sa tii bine minte - o va face INAINTE si cu cap. •Fii draguta cu colegii si colegele Femeia de succes nu le poate face nici chiar ea pe toate, de aceea trebuie sa folosesti la maximum inclusiv cunostintele colegilor. Creeaza-ti relatii foarte bune cu persoane complementare, care sa stie si sa vrea sa faca ceea ce nu stii, nu doresti sau nu ai timp. •Ascunde semenele oboselii Femeia de succes nu oboseste niciodata, ci straluceste mereu! De aceea, chiar daca a lucrat pana dimineata pentru a termina un proiect, va spune ca totul a fost o nimica toata! Astfel se va raspandi vestea cat este de geniala, si cum doar ea poate sa rezolve orice problema intr-o clipita! Aparenta pe care o lasa ca face totul fara efort trebuie sa devina un stil inconfundabil, apreciat de toti, invocat in momente decisive si recompensat. •Nu fa scene de nervi Fii mereu calma si nu te infuria sub nici o forma sau in mod direct cu sefii; incearca sa iti pastrezi cumpatul si sa nu creezi situatii conflictuale greu de depasit. •Renunta la a mai fi mereu "mama ranitilor" O angajata considerata "mama ranitilor" este genul care se vaicareste mereu ca nu mai poate, dar care apoi accepta sa lucreze ca o disperata, care se lasa calcata in picioare dar iarta imediat. Femeia de succes va fi in relatii bune cu persoanele care dau dovada de etica in orice imprejurare, cu cei cu care face afaceri, cu cei mai amarati si care merita atentia si ajutorul sau - dar in nici un caz nu va fi draguta cu absolut toata lumea. •Renunta la a mai fi perfecta Femeia de succes e posibil sa fi fost premianta clasei sau preferata profesorilor, dar nu va marturisi asta tuturor. Va avea o atitudine modesta, fara a-si aduce mereu laude, va fi intelegatoare cu colegii si isi va recunoaste limitele. •Nu iti fie teama daca vei fi considerata de catre unii oportunista Se intampla uneori ca succesul tau sa deranjeze. Sefii iti vor spune ca "nu mai esti aceeasi fata ca altadata", colegii iti vor intoarce spatele pentru ca nu vei mai accepta sa faci si munca lor si vei invata sa spui si Nu. Dar nu iti fie teama, rezultatele nu se vor lasa asteptate! •Foloseste-ti sarmul! E mai apreciat decat carisma! Carisma genereaza invidii, dar sarmul (care este combinatia de amabilitate, disponibilitate atunci cand e cazul si usurinta in a face lucrurile) ii cucereste pe toti, de la oameni de afaceri la portari. •Construieste-ti o aura de mister Talentul tau in a face lucrurile trebuie sa devina memorabil si greu de explicat, trebuie ca lumea sa vorbeasca de tine, chiar si de rau, important e sa vorbeasca! Trebuie sa fii mereu pe faza, prezenta, mereu in contact cu ceilalti, atat telefonic cat si pe e-mail. Important e sa te simti misterioasa, puternica, hotarata si deosebita - unora nu le va conveni dar vei vedea ca veti atrage multi discipoli care te vor aprecia cu adevarat

  • no name, joi, 01.09.2011 22:48
    words

    Din pacate, statistic vorbind, cele mai multe despartiri au loc de sarbatori, si daca si tu ai ramas fara partener in aceasta perioada o sa-ti fie destul de greu sa te adaptezi la viata de unul singur. Yahoo Shine iti ofera 5 sfaturi pentru a trece mai usor peste o despartire, chiar in prag de Craciun si Anul Nou: 1. Rasfata-te cu mici lucruri care iti provoaca bucurie: un masaj, un weekend la munte cu fetele, un film in oras (nu o comedie romantica!), o mancare gustoasa si plina de calorii si o baie cu multa spuma. 2. Mergi la salon si fa-ti manichiura si pedichiura, incearca o tunsoare noua, un tratament facial. Faptul ca arati bine si ingrijita iti va ridica moralul. 3. Ascunde lucrurile care iti amintesc de el: asta nu inseamna ca trebuie sa arunci fotografiile, scrisorile sau jucariile de la el, dar este greu sa le ai tot timpul in fata ochilor. Pune-le intr-o cutie si depoziteaza-le undeva departe unde sa nu le vezi in fiecare zi. 4. Daca nu vrei sa mergi undeva, nu te simti obligata sa o faci. Esti invitata la un eveniment in familie unde stii ca toata lumea te va intreba de el sau la o petrecere unde stii ca vor merge numai cupluri? Nu merge daca nu ai chef sa dai ochii cu lumea, toata lumea va intelege. 5. Fa-ti planuri de viitor: descopera un nou hobby, incearca un curs nou la sala de finess sau fa-ti un calendar de calatorii pentru anul care urmeaza. Faptul ca ai evenimente pozitive pe care le astepti in viitor iti va da mai putin timp sa plangi trecutul

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro