
Asta a stricat tot echilibrul, de atunci nu mai facem sex deloc, chiar dacă am încercat eu să inițiez câte ceva, după ce ieșeam din baie. S-a închis în el și nu vrea nici să discute despre asta. Spune că l-am inhibat cu obsesia mea pentru curățenie, și că pur și simplu nu mai are erecție din cauza acestor discuții. Că tot timpul acum când ar vrea numai să se gândească la sex, automat se gândește oare cum miroase, dacă e suficient de curat pentru mine.
Evident că nu am vrut să ajungem la așa ceva, dar uite că s-a întâmplat. Înainte de a ne căsători aveam o relație foarte mișto, relaxată, iar sexul era excelent. Nu mi-am pus niciodată problema, înainte de a ști cum face el pipi... , că igiena lui intimă ar fi deficitară. Și acum stau și mă gândesc dacă nu cumva sunt influențată de chestia asta cu maniera de a urina, și-mi imaginez numai că miroase, adică să fie oare o autosugestie în capul meu sau poate abia acum am conștientizat ceva ce era acolo de multă vreme?
Eu sunt momentan într-un blocaj, nu știu cum vom ieși din asta, de aceea că întreb: voi cum ați depășit primele sincope apărute în conviețuirea împreună cu bărbații voștri?