Horoscopul de weekend: Când taci, înveți cine e cu tine

Astrologie / De Selena Stamate, 24.05.2025

Citește horoscopul pentru acest weekend și află ce te așteaptă!

Acest weekend vine cu o energie aparte: una care nu ne împinge de la spate, ci mai degrabă ne oprește puțin din goană. Este un sfârșit de săptămână în care simțim că nu mai putem merge mai departe fără să ne întoarcem, măcar pentru câteva clipe, spre noi înșine. Spre ce simțim, nu doar ce gândim. Spre ce avem nevoie cu adevărat, nu doar ce ni se cere. Poate că liniștea devine mai valoroasă decât conversațiile. Poate că o simplă plimbare, o cafea savurată în tăcere sau un gest mic făcut cu inimă deschid porți mari în noi.

Berbec

Ai nevoie de deconectare. În ultimele zile ai fost prins într-un carusel de griji, decizii, impulsuri. Acum, corpul tău și sufletul tău cer același lucru: un respiro. Poate că te surprinde cât de bine te simți într-o zi fără planuri. Lasă weekendul să-și spună singur povestea. S-ar putea să descoperi că răspunsurile pe care le cauți nu vin dintr-o listă de pași, ci din tăcere, simplitate și sinceritate. Dacă apare cineva din trecut, ascultă-ți inima înainte de a răspunde.

Taur

Ai un weekend care te apropie de tot ce e autentic. Vrei să fii înconjurat de oameni care nu joacă roluri, de gesturi care nu au dublu sens. Te simți mai vulnerabil, dar în același timp mai adevărat. Dă-ți voie să te oprești din fuga după control și lasă-te purtat de ceea ce simți în prezent. Poate fi un timp excelent pentru curățenie interioară – nu doar în casă, ci și în suflet. Și uneori, curățenia aceasta începe cu un „nu” spus la timp.

Gemeni

Ai tot încercat să înțelegi ce simți, să pui ordine în gânduri, dar acest weekend îți arată că nu totul trebuie înțeles. Unele lucruri trebuie doar trăite. Ești într-o fază în care îți dai seama cât de mult contează să fii bine cu tine, chiar și când alții nu te înțeleg. S-ar putea să simți nevoia de a spune adevăruri incomode sau de a te retrage puțin. Fă-o cu blândețe. Nu e egoism, e vindecare.

Rac

Ai dus multe în spate în ultimele săptămâni. Acum vine un timp în care trebuie să lași jos greutatea pe care nu ești obligat să o porți. Poate fi emoțional, poate fi o povară mentală sau chiar una fizică. Caută momentele care te liniștesc: muzica aceea care te rupe de lume, omul acela care te ascultă fără să te judece, locul acela în care îți simți sufletul în siguranță. Ai nevoie de rădăcini mai adânci, nu de ramuri mai largi.

Leu

Weekendul acesta e despre reconectare cu esențialul. Nu te mai mulțumești cu aparențe, cu vorbe goale, cu relații care nu îți oferă nimic real. E un moment bun pentru sinceritate – față de tine și față de ceilalți. Ai putea avea parte de o discuție intensă, poate chiar un conflict minor, dar care clarifică mult. Nu te teme să pui limite. Îți va face bine. Și vei vedea că acei oameni care contează cu adevărat vor rămâne lângă tine.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro