În noaptea de Înviere, aprindem lumânări și ne spunem „Hristos a înviat” cu o emoție care pare că ne cuprinde toată ființa. Străzile se luminează, bisericile se umplu, oamenii se îmbrățișează. Totul e despre lumină. Dar ce facem cu această lumină după ce tăcerea se reinstalează? După ce mesele sunt strânse, hainele puse la loc, și viața reîncepe în ritmul ei grăbit și obișnuit?

Să-ți păstrezi lumina înseamnă mai mult decât o seară de solemnitate. Înseamnă un fel de a trăi. Un fel de a simți. O alegere.

Lumina nu e doar o flacără. E o atitudine.

Nu trebuie să porți o lumânare ca să luminezi. Trebuie doar să fii prezent(ă) în felul în care vorbești cu ceilalți, în blândețea pe care o oferi, în liniștea cu care asculți, în răbdarea de a nu reacționa imediat cu judecată. Lumina e felul în care treci pe lângă un suflet rănit și nu-l ignori. Felul în care îți recunoști greșelile și alegi să fii mai bun(ă) a doua zi. Felul în care nu uiți cine ești, nici când ți-e greu.

Lumina se vede în alegerile mici

Să-ți păstrezi lumina înseamnă să alegi ce fel de om vrei să fii atunci când nimeni nu te vede. Când nu primești aplauze, când nu e nimeni să-ți spună „bravo”. E în felul în care alegi să nu răspunzi cu răutate, chiar dacă ai avea toate motivele. În felul în care spui „mulțumesc” sincer, în felul în care spui „nu ești singur(ă)”. E în tăcerea în care nu uiți să iubești.

Lumina nu e pentru alții. E și pentru tine.

Să rămâi luminos(ă) nu înseamnă să porți o mască de om fericit. Ci să nu renunți la bunătate, nici pentru tine. Să nu te închizi când ești rănit(ă). Să nu-ți întorci spatele propriei tale sensibilități. Să nu devii cinic(ă), chiar dacă lumea e adesea nedreaptă. Să știi că durerea nu îți ia valoarea. Și că în tine e loc de încredere, de speranță, de începuturi.

Lumina se păstrează în gesturi tăcute

În grija față de cineva care nu ți-a cerut ajutorul. În iertarea pe care o oferi chiar dacă nu ți s-a cerut. În mesajul trimis fără motiv, doar pentru că ți-a fost dor. În „nu e nimic dacă ai greșit” spus unui copil care plânge. În „mă iert” spus în oglindă. În a merge mai departe fără să calci peste tine ca să o faci.

Să-ți păstrezi lumina înseamnă să nu uiți ce ai simțit în liniștea de Paște

Poate ai avut un moment în noaptea de Înviere în care ai simțit pace. Sau dor. Sau curățenie în suflet. Sau pur și simplu un „așa aș vrea să fiu mereu”. Acel moment nu e pierdut. Nu e legat doar de o dată din calendar. E o amintire a unei stări care există deja în tine. Trebuie doar să o alegi din nou, în fiecare zi.

Iar dacă o pierzi, o poți reaprinde

Nimeni nu rămâne luminat mereu. Vom avea zile întunecate. Vom avea momente în care nu vom mai simți nimic. Dar lumina nu se stinge. Doar se ascunde uneori. Și poți să o regăsești mereu: într-un vers, într-o îmbrățișare, într-o plimbare în tăcere, într-un „te iubesc” spus cu ochii, nu cu gura

Poate cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la Paște este că lumina nu vine din afară. Ea începe în tine. În gândul tău bun, în gestul tău blând, în felul în care alegi să rămâi om. Chiar și atunci când e greu.