De ce are nevoie o familie in care domneste o stare de confuzie? Ea poate fi generata de evenimente, mai apropiate sau mai indepartate in timp, carora nu li s-a gasit o rezolvare, nu sunt cunoscute, nu sunt clare sau fac obiectul unor secrete, mistere, lucruri de nespus.

Intre ele putem gasi fie o boala grava sau despre care nu se vorbeste, fie un copil care este adoptat, moartea cuiva care este negata sau ascunsa, o situatie financiara ilicita sau incurcata, o dependenta a cuiva din familie etc. Toate acestea au pentru familia respectiva ceva “de rusine”, “de evitat”, “imposibil de dezvaluit”.

O parte dintre parintii adoptivi se gandesc ca vorbind cu copilul despre asta, el nu ii va mai iubi, isi va cauta parintii naturali sau se va simti diferit de alti copii. In cazul unei boli, cei care stiu nu vor sa spuna celorlati pentru a-i “proteja”, pentru a “nu-i speria”. Ei incearca sa ascunda suferinta si ingrijorarea lor, sa nu vorbeasca despre boala sau pericol, dar multe alte manifestari determina ca preocuparea, tristetea sau nelinistea lor sa fie foarte vizibile pentru ceilalti. Astfel, in familie apare o situatie tensionata, incerta, o stare incarcata afectiv, dar fara un obiect precis. Unii se feresc de altii, apare ceea ce se poate numi un “complot” in care unii stiu si altii nu trebuie sa afle.

Toate aceste situatii au ceva in comun – ceva greu de definit sau de numit. Pe acest fond, al unei suferinte ascunse, apar tot felul de alte probleme, pe care membrii familiei incearca sa le rezolve independent una de alta, fara a le lega intre ele, ca si cum ar fi izolate, rupte de context. “Nu are nicio legatura boala bunicului cu notele proate ale copilului, el nu stie ca bunicul va muri”, spun parintii care cer rezolvarea situatiei scolare. “Nu cred ca are importanta dar sotul meu are o legatura extraconjugala, dar nimeni nu stie despre asta”. Ce auzim cand ni se spun aceste lucruri? Doua mesaje opuse. Pe de o parte, auzim ca persoanele care ne vorbesc fac in mintea lor legatura intre evenimente si pe de alta parte auzim ca nu accepta aceasta legatura, ar vrea s-o nege, ar vrea ca lucrurile sa fie separate intre ele pentru ca asa ar fi mai simplu.

Din punct de vedere psihologic, situatia este foarte complicata, intrucat copilul sau adolescentul se simte tensionat,  stingher, trist fara a putea preciza motivul, nervos sau incapabil fara ca acestea sa poata fi cumva argumentate. Parintii spun ca le ofera toate conditiile sau ca fac orice pentru a-i ajuta si cu toate acestea nimeni nu stie sa spuna ce-i lipseste, ce ar avea nevoie, care ar fi un ajutor potrivit pentru starea lui.


Copiii simt cel mai bine starile afective ale parintilor

Copiii si adolescentii sunt cei care resimt foarte puternic starile afective ale adultilor, care nu cunosc suficiente lucruri pentru a-si forma o imagine, pentru care un lucru simplu poate fi o mare sperietura, care manifesta adesea frica, nelinistea, revolta in simptome somatice sau in diferite activitati curente (copiii care nu se dezlipesc de parinti, care nu se joaca cu alti copii, care sunt agresivi si intra in conflicte cu colegii, adolescenti tristi si retrasi, rezultate scolare sub posibilitatile intelectuale, o conduita neadecvata etc).

Fiecare dintre voi, poate gasi in amintirile si experientele lui o astfel de situatie, traita de el insusi, de familia sa sau auzita. Fiecare dintre noi am fost pusi in situatia de a asculta o astfel de suferinta, de a da un ajutor care nu stim in ce consta. Ce am simtit, ce am gandit, ce am spus si ce am facut atunci? Posteaza un comentariu.