Momentul aflarii sarcinii este intotdeauna un moment dificil, incarcat de trairi, de ambivalenta, de incertitudine. Atat pentru sarcinile dorite sau chiar mult asteptate cat si pentru cele nedorite.

Sa pastrez sarcina sau sa o intrerup? Iata una dintre cele mai frecvente intrebari pe care femeile si le pun dar le pun si celorlalti. Adesea, ele trimit mailuri in care cer sfaturi, explicand pe scurt situatia lor.

Care sunt variabilele pe care ele le iau in calcul si pe care le ofera celorlalti cu rugamintea de a le ajuta? Statutul social si marital (sunt studenta, mai am 2 copii, sunt divortata, sunt somera, am un servciu care ma solicita foarte mult), aspectele financiare, cele legate de locuinta, uneori parerea partenerului sau sotului, adesea in cotradictie cu a ei si aproape intotdeauna ceva legat de proprii parinti.

Fraze cum ar fi: “Mama nu ar accepta asa ceva”, “Parintii mei ar fi distrusi”, “Tata ma va omori”, “Parintii ma vor da afara din casa”, “Nu am curaj sa le spun parintilor mei de frica reactiei lor”, “As fi o rusine pentru mama daca as pastra copilul” si multe, multe altele ne pun intrebari despre relatiile acestor femei cu proprii parinti pentru ca ne referim doar la cele care sunt deja majore. Cazul sarcinii in adolescenta l-am dezbatut intr-un alt articol.

Intr-adevar relatia cu parintii este importanta atunci cand femeia este pe cale sa devina ea insasi parinte dar conflictualitatea acestor relatii duce la situatii foarte dificile in momentul aflarii sarcinii. De multe ori, momentul cand scriu pentru a cere ajutor nu este la aflarea sarcinii ci dupa intreruperea ei. Regrete, tristete, depresie, disperare, dorinta de copil, teama ca nu va mai putea deveni mama, resemnare, despartiri de partener sau certuri cu acesta, decizii impulsive formeaza tabloul saptamanilor si lunilor care urmeaza.

Daca a fost o decizie impulsiva sau daca femeia are impresia ca ceva din exeterior a determinat-o sa intrerupa sarcina desi si-o dorea, aspectul persecutor si regretele sunt foarte mari si ele o coplesesc. Posibila reactie a parintilor, neacceptarea sarcinii de catre partener

, factori legati de material sunt persecutorii si dusmanii femeii. Daca decizia a fost a ei, indoiala ca nu a facut cel mai bun lucru, invinovatirea de catre cei din jur, posibile suferinte medicale sau diferite replica din acea perioada sunt de natura sa o afecteze.

De ce apar aceste manifestari, descries adesea sub numele de “sindromul post-avort”? In afara de traumatismul medical produs de intreruperea sarcinii, dereglarea hormonala aferenta si posibilele complicatii, exista aspecte psihologice

care sunt tocmai trairile legate de aparitia unui copil, de conceptia lui, de dorinta de copil, de relatia cu partenerul, de judecatile morale sau religioase privitoare la intreruperea sarcinii.

De fapt, problema apare odata cu surpriza descoperirii sarcinii care pare ca schimba toata viata femeii intr-o secunda. Reactia de adaptare la sarcina este adesea dificila si pentru femeile care pastreaza sarcina. Cu atat mai mult cu cat o alta schimbare brusca, produsa de intreruperea sarcinii va surveni la scurt timp.

Pe langa reactiile femeii atat fizice cat si psihice, putem vorbi si de probleme ale relatiilor ei cu cei din jur, in special cu partenerul, parintii si eventualii copii. Indoiala, nervozitatea, regretul sau framantarea ei vor afecta atat comunicarea verbala cat si pe cea emotionala.

O perioada lunga de recuperare, cu mult sprijin din partea celor din jur, in care rana psihologica sa se cicatrizeze si experienta avuta sa fie elaborate psihic sunt necesare dar uneori nu si suficiente. Sunt cazuri, deloc rare, in care este nevoie de un ajutor psihoterapeutic pentru a reusi reluarea ritmului obisnuit de viata si pentru elaborarea sentimentele de vinovatie, ura, regret, autodistrugere.

de Anca Pietraru, psiholog

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI