Am mai vorbit despre adolescenta si despre activitatile adolescentilor. De asemenea, am incercat sa abordam problema modurilor de petrecere a timpului liber si a distractiilor preferate de adolescenti. Astazi ne referim mai concret la sport, atat ca activitate placuta cat si ca modalitate de dezvoltare fizica si psihica in aceasta perioada a vietii.

Este adevarat ca din punct de vedere fiziologic si anatomic, corpul adolescentului trece prin multe schimbari intr-o perioada scurta. Asta produce atat discomfort fizic cat si trairi de neincredere, rusine, excitatie sau inhibitie, ambivalenta, incertitudine etc. Activitatile fizice ajuta armonizarea corpului si sunt o modalitate eficienta si placuta de descarcare a tensiunii.

Sportul reprezinta alternativa sanatoasa la activitati cum ar fi privitul excesiv la televizor, jocurile pe calculator, consumul de alcool si tigari, vagabondajul si alte conduite delicvente.

Intrebarea care se pune este: “Cum ajutam adolescentul sa aleaga un drum “bun” si sa nu se rataceasca pe unul periculos? Intrebarea pusa, de altfel, de foarte multi parinti de adolescenti…

Doar ca problemele pe care parintii le sesizeaza in adolescenta au radacini mult mai vechi. Nu vom intra in amanunte privind cauzele problemelor din adolescenta ci vom incerca doar sa ne intoarcem un pic in timp, cu  ceva timp inainte de adolescenta cand sportul este inca o atractie petru copil.

Aceasta este perioada scolara mica, 8-10 ani, cand copilul este suficient de mare pentru a putea avea o relatie cu un antrenor, nu mai este dependent de parinti, se poate cu usurinta integra intr-un nou colectiv, al colegilor care fac acelasi sport. Doar ca unii copii reusesc ei singuri sa aleaga un sport, sa-si doreasca, sa le spuna parintilor, sa reuseasca sa ajunga la antrenamente, pe cand altii au nevoie de adulti care sa le propuna diferite sporturi, sa ii ajute in stabilirea relatiei cu antrenorul si cu sportul respectiv.

Practic, parintii pot incepe sa caute un sport pentru copilul lor atunci cand simt ca acesta poate defasura o astfel de activitate si sa reuseasca sa depisteze aptitudinile copilului. De asemenea, copiii isi manifesta uneori dorinta de a face anumite sporturi, fie ca exista cineva in apropiere care le practica, fie ca le-au vazut la televizor sau in alta parte. Sigur ca un copil de 7 ani nu poate incepe sa joace rugby si ca una dintre cheile care rezolva aceasta problema este gasirea unui sport pe care copilul sa aiba capacitatea de a-l practica. Sunt copii care se descurca foarte bine cu inotul, altii sunt tentati de dans sau patinaj, altii de fotbal sau atletism.

Chiar daca un sport a fost inceput in aceasta perioada, exista un moment dificil cand copilul intra in pubertate. La 12-13 ani, foarte multor copii le scade atat intersul pentru aceste activitati iar unii nu mai au rezistenta fizica necesara. Acela este un moment  dificil care va trebui gestionat cu multa dibacie de catre parinti. Daca continuarea sportului sau eventual inceperea altuia se realizeaza, inseamna ca exista un interes si o placere pentru aceste activitati si sansele de a continua inclusive in adolescenta sunt mari.

In afara de aceste aspecte, copilul si mai tarziu adolescentul isi va face prieteni printre copiii care fac acelasi sport si anturajul lui va fi legat de mediul de acolo. O parte dintre acesti copii, vor face respectivul sport de performanta sau doar de placere o lunga perioada din viata si in afara de preocuparea din adolescenta pentru el, vor pastra o amintire placuta legata de cantonamente, prieteni, peripetii, concursuri, reusite si esecuri.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI