DSP-urile vor elibera certificatele de conformitate
Sănătate · Stiri / 02.09.2010

Documentele pentru obţinerea certificatelor de conformitate, a celor care atestă obţinerea titlului de medic, medic dentist, farmacist, medic specialist sau primar, adeverinţelor de abilităţi dobândite se vor depune începând din această luna la direcţiile de sănătate publică şi nu la Ministerul Sănătăţii, anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii într-un comunicat.

Începând cu 1 septembrie 2010, Ministerul Sănătăţii a simplificat modul de eliberare a documentelor necesare activităţii personalului medical şi a eficientizat sistemul circuitului documentelor. Măsura vine în sprijinul medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali  care, începând cu luna septembrie, sunt scutiţi de drumurile pe care le făceau la Bucureşti pentru a depune sau a ridica actele necesare activităţii lor.

Preluarea dosarelor se face după verificarea actelor depuse, urmând a fi înregistrate numai dosarele care conţin documentaţia completă. Dacă dosarul este transmis prin poştă direcţiei de sănătate publică, dosarul se înregistrează, se verifică şi dacă este incomplet în termen de 5 zile lucrătoare se comunică solicitantului actele suplimentare care trebuie depuse.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro