Un articol aparut pe www.technologyreview.com anunta una dintre cele mai importante descoperiri din zona de intersectie dintre mediul tehnologiei informatiei si cel al medicinei. Un dispozitiv electronic de dimensiuni foarte mici, implantat in ochiul uman ar putea reda vederea a milioane de persoane cu deficiente de acest tip.

Sa fie lumina!

Acum aproape 20 de ani, neuro-oftalmologul Joseph Rizzo III derula cercetari in domeniul transplanturilor de retina prin care sa redea pacientilor sai vederea. In timp ce indeparta retina unui cobai, o membrana foarte fina de pe partea anterioara a globului ocular cercetatorul a avut o revelatie. Acesta si-a dat seama ca in acel moment sectiona legaturi nervoase care in multe cazuri de orbire nici macar nu sunt lezate. Celulele fotosensibile sunt afectate iremediabil de afectiuni precum retinita pigmentata si degenerarea maculara, boli care au atins milioane de persoane la nivel mondial, dar neuronii proximali care transporta semnalul de la acele celule la creier raman intacti. Pe baza acestei descoperiri, Rizzo a construit o proteza de retina, un implant care face posibila transmiterea wireless a semnalului preluat de o camera video, prin receptorii de lumina si care stimuleaza celulele nervoase sanatoase care transmit la randul lor informatia catre creier. Rizzo, care si-a desfasurat activitatea de cercetare in cadrul Centrului Medical ORL din Boston, a inceput o colaborare cu John Watt Jr., inginer specialist in electronica in cadrul MIT si impreuna au inceput acest proiect ambitios. In anul 1988, cei doi au lansat Boston Retinal Implant Project, la care lucreaza astazi 27 de cercetatori din cadrul a 8 institutii de renume. Echipa a realizat deja o serie de teste cu proteze temporare pe subiecti umani si spera sa testeze o proteza permanenta pana in anul 2006.

Progresele facute pana in acest moment au fost dezvaluite unuia dintre editorii de la www.technologyreview.com

1. Transmiterea imaginii. Principiul presupune o camera video obisnuita, montata pe rama ochelarilor. In momentul in care utilizatorul porneste mecanismul, un transmitator atasat circuitului principal de conversie (care va fi purtat la centura) va transmite imaginile wireless de la camera video catre implantul din ochi. Prin intermediul undelor radio, informatia este transmisa de la inelul interior al transmitatorului catre proteza.

2. Primirea informatiei. Transmitatorul este aliniat unui receptor similar ca dimensiune si textura, plasat pe suprafata ochiului. Desi initial, testarile incercau sa ascunda implantul in interiorul ochiului, acest lucru nu este posibil din cauza sensibilitatii extrem de mari ale ochiului. Intre 1998 si 2000, echipa a derulat teste cu un implant invizibil (pe volutari nevazatori), plasand electrozi in interiorul globului ocular. Rezultatele nu au fost impresionante, pacientii reusind sa distinga numai pete si ocazioal linii, nici pe departe imagini mai complexe, asa cum si-ar fi dorit cercetatorii. O solutie pentru aceasta ar fi ca voluntarii ca poate folosi proteza un timp mai indelungat si sa se obisnuiasca. Astfel a aparut ipoteza unei proteza permanente, iar rezultatul este aceasta solutie exterioara ochiului. "Implantul" este aplicat pe suprafata ochiului prin suturi extrem de fine, iar singurul obiect care penetreaza ochiul este un micro-electrod cu raza de 10 micrometri, 2 milimetri latime si trei milimetri lungime. Acesta este plasat sub retina, unde stimuleaza celulele nervoase prin transmiterea imaginilor preluate de camera si creand astfel senzatia unei imagini.

3. Vederea sintetica. "Creierul" implanului reprezinta un chip, conceput in laboratoarele cercetatorului Wyatt, care primeste imaginile si energie de la transmitator si concepe cel mai bun tipar de reconstructie a imaginii prin incarcarea electrozilor. Deocamdata vederea este "redata" partial si "la rezolutie mica", dar Wyatt se declara optimist si multumit ca inventia lui va permite nevazatorilor sa se descurce mai usor si fara baston in zonele necunoscute.