Sunt numeroase situaţiile în care părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul din punct de vedere legal refuză să înapoieze copilul pe care îl deţine fără drept, deşi acesta a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă celuilalt părinte (pârâtul). Această reţinere fără drept a minorului poate fi exercitată şi de către bunici, unchi, mătuşi, veri ş.a.

Trebuie să înţelegem în primul rând că minorul trebuie să fie ocrotit, pentru ca dezvoltarea lui fizică, psihică, intelectuală şi socială să nu fie afectată prin astfel de măsuri neavenite. Mai mult decât atât, există măsuri justificate din punct de vedere legal şi care pot să-i dea dreptul să-l reţină, dacă dezvoltarea acestuia este pusă în primejdie. Bineînţeles că „se va da o luptă” între cei doi părinţi, care să păstreze copilul minor.

În acest sens se va formula o cerere de chemare în judecată argumentată temeinic şi care se va introduce la Judecătoria competentă de la domiciliul pârâtului sau, după caz, al reclamantului. În cerere trebuie să arătaţi şi să precizaţi cât se poate de clar că dumneavoastră (reclamantul) sunteţi persoana căreia i-a fost încredinţat legal minorul de către Instanţa de Judecată şi că este în interesul copilului să se reîntoarcă la dumneavoastră şi că dezvoltarea copilului nu este pusă în pericol prin modalitatea în care dumneavoastră (reclamantul) vă exercitaţi drepturile părinteşti. În plus, potrivit dispoziţiilor legale în materie, audierea copilului minor de către Instanţa de Judecată este obligatorie dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, dar în anumite condiţii poate fi audiat şi minorul care nu are încă această vârstă, dacă sunt incidente anumite temeiuri.

La cererea de chemare în judecată trebuie ataşată hotărârea judecătorească de încredinţare sau de stabilire a domiciliului, certificatul de naştere al minorului precum şi orice alte înscrisuri care sunt imperios necesare pentru dovedirea acţunii dumneavoastră. Trebuie să înţelegem că minorul nu este un trofeu sau o monedă de schimb pentru a satisface nişte orgolii nefireşti şi neînţelegeri nejustificate dintre părinţi (modalitate de răzbunare).

Ca probe trebuie administrate înscrisuri, interogatoriul pârâtului, audierea minorului (în cazurile descrise mai sus), martori ş.a.

De asemenea, un aspect foarte important este că o acţiune iresponsabilă, să spunem din partea pârâtului (oricare ar fi acesta), este sancţionată şi din punct de vedere penal, fapta putând fi considerată şi infracţiune.