Dacă ai rămas în pană de idei pentru masa de seară îţi propun o supă cremoasă de mazăre care te va răcori după o zi toridă. Ai nevoie de ingrediente simple şi nu-ţi va lua mai mult de 10 minute prepararea ei.
Suport cu mare greutate zilele toride de vară şi nu simt decât rareori senzaţia de foame pe perioada verii. De aceea tot încerc să găsesc combinaţii alimentare uşoare şi răcoritoare. Una dintre ele este această supă delicioasă, cremoasă şi răcoritoare de mazăre, pe care o poţi face foarte rapid şi fără ingrediente costisitoare.
Aşadar, dacă şi ţie îţi este greu să faci faţă căldurii poţi să te răcoreşti seara cu o supă cremă yummy de mazăre. O să-ţi spun cum am preparat-o eu pe gusturile mele, dar nu te sfii să înlocuieşti sau să adaugi alte condimente/verdeaţă ca să-i dai aroma preferată de tine.
Ingrediente:
- 1 cană mazăre congelată;
- 1/2 roşie;
- 1/2 avocado;
- 1 căţel de usturoi;
- 1/4 ardei gras roşu sau verde;
- zeamă de lămâie, după gust;
- sare şi piper, după gust;
- 2-3 linguri ulei de măsline;
- 1 ardei iute uscat sau câteva felii de ardei iute proaspăt;
- 1/2 linguriţă de curry;
- mărar;
- câteva frunze de mentă;
- apă, în funcţie de consistenţa dorită.
1. Mazărea nu trebuie lăsată la decongelat, ci se trece rapid printr-un jet de apă rece.
2. Se pun în blender toate ingredientele, în afară de avocado şi verdeţuri, şi se mixează până obţii o cremă consistentă.
3. La final adaugă avocado, verdeaţa şi mixează încă un minut.
4. Se toarnă într-un bol şi se ornează cu boabe de mazăre, mărar proaspăt, ulei de măsline şi puţină boia.
Poftă bună! Să-mi spui dacă ţi-a plăcut :)
Foto: Ioana Maroşan





@ Miru Este foarte gustoasa :) Incearc-o si ai sa vezi ;) Sa fii sanatoasa, Ioana
Arata okey , iar dupa ingrediente este chiar pe guustul meu...
@ Alina Sa stii ca fix la asta m-am gandit si eu inainte sa fac supa :)) Mie imi place tare mult, dar daca nu te impaci cu varianta cu menta, poti oricand sa o sari din schema si sa pun marar sau alta verdeata pe gustul tau. Spor la preparat, Ioana
@ Cristina Da, este congelata.
Mazarea este cruda ??
Asa din poze,arata delicios...dar sincer nu stiu ce gust ar putea avea mazarea cruda...cu menta..poate am s-o incerc si revin cu comentarii.