Accepta-ti slujba si iubeste-o!
Carieră · Sfaturi / 26.01.2004

De cele mai multe ori, se spune ca numai defectele tale sunt vinovate pentru monotonia si plictiseala pe care le simti la serviciu. Cercetarile efectuate de psihologi au descoperit altceva. Vei afla sase modalitati de a-ti transforma rutina cea de zi cu zi intr-o imensa bucurie a activitatii pe care o desfasori.

Lipsa entuziasmului este o problema serioasa care afecteaza munca in cele mai multe cazuri: companiile din toata lumea se micsoreaza, se restructureaza sau isi cauta resurse din afara, ceea ce ii face pe angajati sa se simta stresati, nesiguri, cu o gresita intelegere a situatiei, subevaluati si innebuniti. Costul pentru acesti angajati nefericiti este foarte mare atat pentru ei, cat si pentru companiile in care lucreaza, deoarece lucratorii fara entuziasm rezolva problemele curente fara a da tot ce este mai bun din ei. Mai marii firmei vor crede ca este numai vina voastra daca va lipseste inflacararea. Acestia vor spune: "acesti oameni sunt incompetenti" sau "au probleme cu atitudinea".


Datele obtinute de cercetatori conduc spre o alta concluzie. In ultimii 20 de ani, acestia au fost pionierii unor astfel de studii referitoare la entuziasm, verificand mii de lucratori si intervievand cateva sute de persoane din fiecare domeniu de activitate din Europa si America de Nord. Pentru acest lucru s-a infiintat "Maslach Burnout Inventory" - pentru masuratori standard in ceea ce priveste cercetarea entuziasmului la serviciu, pentru a intelege ceea ce simt angajatii in legatura cu activitatea lor, cu firma la care lucreaza si felul in care personalitatea fiecaruia reuseste sa faca fata cerintelor serviciului.


Statisticile acestor studii au aratat ca entuzismul nu este o problema legata de oameni, cat de locul in care acestia lucreaza. Atunci cand firma nu ia in considerare si latura umana a muncii sau cer sa se faca eforturi supraomenesti, oamenii se simt suprasolicitati, frustrati si, bineinteles, lipsiti de orice inflacarare. Numai simpla imbunatatire a fiecarui individ nu este suficienta. Daca te simti doborat(a) de serviciu, analizeaza cu atentie felul in care ai putea sa lucrezi impreuna cu angajatorul la crearea unui spatiu lucrativ care sa te motiveze si care sa te sustina. Asa cum scaunele, birourile sau telefoanele pot fi remodelate pentru a preveni accidentele sau incapacitatea de a fi folosite practic, tot in felul acesta si aspectele sociale si psihologice ale muncii pot fi modificate pentru a preveni lipsa de entuziasm. Studiile au aratat ca angajatii care raporteaza in mod frecvent problemele care ii deranjeaza la serviciu sunt mult mai lipsiti de inflacarare decat cei care au o atitudine pasiva fata de problemele de organizare ale firmei la care lucreaza.


Aceste studii au alcatuit sase zone de interes pentru fericirea oricarui angajat: o sarcina de lucru mai usor de planificat, un sentiment al controlului, sansa de a primi recunoasteri, un sentiment al muncii in echipa, increderea in dreptatea si cinstea locului de munca si impartasirea valorii. Cand toate acestea exista, te simti inflacarat(a) si nu epuizat(a) la serviciu. Si daca deja fluieri in timpul serviciului, aceste repere te vor ajuta sa-ti pastrezi entuziasmul si pe viitor:

1. Sarcina de lucru


Lipsa de interes: prea multa munca, prea putin timp si prea putine resurse te vor face sa te simti suprasolicitat(a) si in imposibilitatea de a lucra la maxima capacitate.
Pastreaza-ti calmul: Sarcinile de serviciu pot fi organizate in asa fel incat sa reusesti sa faci fata cererilor si chiar sa te provoace la noi activitati.
"Serviciul asta ma mananca de viu". Daca simti ca nu faci fata cerintelor sefului tau, incearca sa discuti despre problemele cu care te confrunti si cauta sfatul expertilor din afara. Decat sa te gandesti cu groaza la ce va urma in fiecare zi, fa cativa pasi pentru a stopa pierderea entuziasmului in activitatea ta.

2. Controlul

Lipsa de interes: regulile stricte sau atmosfera haotica de la birou te fac sa nu-ti poti duce la bun sfarsit proiectele si sa te misti greu.
Pastreaza-ti calmul: ai posibilitatea de a lua decizii, de a rezolva probleme si de a finaliza proiectele la care ai raspunsuri.
"Doar nu sunt ultimul(a) incapabil(a)". Daca situatia tensionata de la serviciu ajunge intr-un astfel de punct, este nevoie de crearea unui plan de organizare in care angajatii sa aiba mai multa independenta, iar managerii sa pastreze controlul intregii activitati. Directorii de firma trebuie convinsi de faptul ca anumite schimbari vor conduce la o activitate mult mai productiva si entuziasta.

3. Recunoasterile

Lipsa de interes: probabil salariul tau este mic sau poate ca nu ai auzit niciodata vreun cuvant de lauda, facandu-te sa crezi ca munca ta nu are valoare. Te simti nefericit(a) si scarbit(a).
Pastreaza-ti calmul: esti mandru(a) de munca ta atunci cand esti bine platit(a) si cand activitatea ta pare importanta si valoroasa pentru ceilalti.
Nimeni nu ti-a spus vreodata: "ai facut un lucru bun!". Chiar daca lucrezi peste program si ti-ai asumat si cateva responsabilitati in plus, se pare ca nimeni nu a bagat de seama si nici nu a aparut vreo marire de salariu. Daca aceasta este situatia cu care te confrunti, cere o intalnire cu sefii tai si spune-le cum stau lucrurile deoarece este foarte posibil ca acestia sa nu stie ce se intampla in fiecare birou din compania pe care o conduc. S-ar putea sa fii surprins(a) de cererea acestora de a-i tine in permanenta la curent cu ceea ce se intampla in activitatea ta.

4. Spiritul de echipa

Lipsa de interes: tensiunile dintre tine si ceilalti colegi te fac sa te simti frustrat(a), suparat(a), plin(a) de temeri, anxios(oasa), nepoliticos(oasa) si suspicios(oasa). Spiritul de echipa pur si simplu se evaporeaza atunci cand esti izolat(a) fizic si psihic de colegi.
Pastreaza-ti calmul: poti impartasi idei, cuvinte de lauda si glume cu persoanele care iti plac si pe care le respecti. Exista o mare coeziune cu astfel de persoane, spirit de echipa si suport reciproc.
"Nu exista nici un spirit de echipa aici". Atunci cand se fac restructurari intr-o companie, se inregistreaza o scadere generala a increderii din cauza barfelor si intrigilor. Nu exista suficienta comunicare cu sefii companiei si angajatii ajung la propriile lor concluzii in legatura cu ceea ce se intampla in firma. In astfel de situatii, sefii de echipa sunt cei care ar trebui sa linisteasca spiritele, impartasind toate informatiile pe care le au si chiar daca acestea vor provoca diverse reactii in randul angajatilor, totusi acestia vor fi mult mai dispusi sa mearga in directia cea buna.

5. Dreptatea

Lipsa de interes: probabil conducerea firmei incarca responsabilitati in spinarea unora si maririle de salarii pentru ceilalti; poate ca sefii au evaluat gresit munca unora si i-au promovat pe altii; sau poate ca unii obtin avantaje cu mare usurinta in timp ce altii sunt ignorati. Indiferent de care ar fi dezechilibrul, te vei simti neincrezator(oare), neloial(a) si cinic(a).
Pastreaza-ti calmul: respectul si dreptatea din biroul tau iti confirma meritele tale ca persoana. Respectul tacit intre colegi se afla in inima oricarui sentiment de comuniune.
"Regulile favoritismelor!". In momentul in care apare acest fenomen intr-o firma, inseamna ca deja s-a creat o imensa problema. In timp ce conducerea considera ca procesul de selectie este cinstit, angajatii isi pierd increderea in cei selectati pentru functii importante. Cercetarile efectuate au aratat ca singura solutie este crearea unui sistem de evaluare bazat pe meritele reale ale angajatilor.

6. Valoarea

Lipsa de interes: uneori serviciul ii poate face pe angajati sa adopte o atitudine lipsita de etica sau care intra in conflict cu propriile lor valori (de exemplu, sa minti in loc sa faci o vanzare). De multe ori poti fi prins(a) intre sisteme de valori care se bat cap in cap, mai ales atunci cand firma nu practica ceea ce propovaduieste. In astfel de cazuri, te simti nemultumit(a) fata de propria persoana si nu intelegi incotro se indreapta activitatea ta.
Pastreaza-ti calmul: cand munca este plina de sens pentru tine si este consecventa fata de principiile tale, atunci esti mult mai dispus(a) sa te simti mandru(a) si multumit(a) de rezultatele obtinute.
"Ti-au spus ca nu poti da gres". Seful iti spune pe de o parte ca vrea sa fii creativ(a) si sa-ti asumi riscuri, iar pe de alta parte sa ai grija sa nu dai gres. Intr-o astfel de situatie te simti prins(a) intre valori contradictorii. Triunghiul fara scapare este "mai bine, mai repede, mai ieftin", dar nu le poti face pe toate trei si atunci ce faci? Acum firma propovaduieste despre "gasirea unui echilibru intre munca si familie", dar nu-si schimba cerintele sau regulile si atunci problema echilibrului a fost doar o gluma. Oricat de mult ai incerca, exista situatii in care cu toate eforturile pe care le depui, nu reusesti sa-ti imbunatatesti cu nimic munca de la birou. In acest moment, trebuie sa iei hotararea de a continua sau de a pleca. Indiferent de alegerea pe care o faci, incearca sa tii seama de toate aceste sfaturi pentru a face fata serviciului si a te simti multumit(a) de activitatea pe care o desfasori. Cu cat te vei implica mai mult in munca de la birou, cu atat te vei simti mai bine in preajma ei. Cu multa rabdare si perseverenta - si multa grija la factorii care distrug entuziasmul - poti face mari progrese in crearea unei atmosfere de lucru mult mai creative si sanatoase, tinand seama in primul rand de factorul uman.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro