Era trecut de miezul noptii si incepusem sa fac ceea ce stiu eu cel mai bine, adica sa dorm. N-a durat mult. Exista o vorba: ca orice minune tine trei zile... pe mine minunea asta cu somnul ma tine de ani buni si nimic nu ma poate perturba in timp ce dorm.

Era trecut de miezul noptii si incepusem sa fac ceea ce stiu eu cel mai bine, adica sa dorm. N-a durat mult. Exista o vorba: ca orice minune tine trei zile... pe mine minunea asta cu somnul ma tine de ani buni si nimic nu ma poate perturba in timp ce dorm. Si iata cum aseara cele trei zile ipotetice ale minunii au luat sfarsit. M-am trezit brusc din somn (de buna voie si nesilita de nimeni). M-am trezit pentru ca se intampla ceva ciudat cu mine. Ma simteam ca si cand as fi fost prinsa in ciment. Aveam tot corpul cimentat si ma strangea... nu mi-a placut balada cu Mesterul Manole, deci era imposibil sa ma fi visat in rolul Anei.

Ce se intampla? Aveam o contractie, una cum n-am mai avut pana acum. Si am inceput sa numar (stiam ca tine cam un minut), dar am trecut de 60 si nu se mai termina. Pana la urma, cu vocea pierduta, imi trezesc sotul sa ii comunic ceva foarte important: nasc! Cred ca singurul cuvant la care barbatii chiar reactioneaza este „nasc”. A sarit ca ars saracul: „Acu’???”. Eu, la fel de pierduta: „Cred ca da!”. Si incepe marea mobilizare: „Ai totul in geanta? Hai sa te imbrac! Il sun pe doctor acum sau mai asteptam? Te-a mai lasat?”. Si chiar ma mai lasase. Si pentru ca nu mai aveam nimic, am decis ca trebuie sa mai asteptam pana la urmatoarea si abia atunci plecam la spital. „Dar cand e urmatoare?”. Eu am auzit ca la inceput pot sa am contractii si la interval de o ora sau chiar mai mult. Si ne-am resemnat amandoi, aveam de asteptat.

In tot acest timp Matei avea chef de tumbe si mi se tot deplasa burta dintr-o parte in alta, se tuguia, se intindea. Am inceput sa vorbim cu el si sa il imploram amandoi sa stea acolo pentru ca mai bine ca in burta nu ii va mai fi niciodata. Si, in plus, dupa ce iese afara  poate sa ma roage frumos si nu am cum sa-l mai bag inapoi. Sa se gandeasca bine ce face! Si cred ca s-a gandit saracutul de el, ca s-a potolit la putin timp dupa ce parintii lui nebuni l-au cam speriat prin tot ce i-au spus.

Matei a adormit si noi am ramas amandoi intinsi in pat, cu veioza aprinsa, asteptand pana la urmatoarea contractie si debitand tot felul de scenarii legate de nastere: ca ne-am face de ras daca am merge la spital, l-am suna pe doctor, am anunta pe toata lumea, iar eu sa le fac figura si sa nu nasc pentru ca am interpretat gresit o alarma falsa. Dupa care am inceput sa radem amandoi de mine pentru ca imi era atat de somn incat nu prea aveam chef sa merg la spital sa nasc. Sotul meu imi spunea ca pot sa dorm pentru ca, daca-i iese capul lui Matei, el o sa ma ia in brate si o sa ma duca la spital. Si, daca n-o sa ma poata duce in brate pana la masina pentru ca sunt destul de grea, o sa ma rostogoleasca pentru ca sunt rotunda. Cu alte cuvinte, puteam sa dorm linistita, solutii se gaseau.

Intr-un final am adormit si m-am trezit abia la ora 9, singura in pat. Mi-am sunat iubitul sot care ma intreba daca sunt singura acasa. Se astepta sa fiu cu Matei... Eh, n-am nascut, dar era gata. Poate data viitoare...