De ce ne luăm amante, colecţionăm timbre sau ne jucăm cu flacăra violet?
Colţul bărbatului / De Emilian Isailă, 11.02.2011

Gâfâiam pe scări cu două plase într-o mână şi cu două în cealaltă. În timp ce urcam treaptă cu treaptă mă gândeam că strămoşii mei veneau acasă cu căprioara în spinare şi singurul lucru pe care, probabil, îl aveam în comun era faptul că ne crescuse pulsul.

Ei cărau bucăţi de vânat, eu o pâine tăiată felii, ardei copţi la borcan, două cutii de detergent, trei cutii de şerveţele, şase cutii de Pepsi, una de îngheţată, două de cereale, un salam, iaurt şi alte nimicuri care vor expira în frigider şi vor sfârşi la gunoi aruncate de stăpâna casei.

Între mine şi vechii bărbaţi nu mai e demult nicio legătură. Ei nu aveau depresie, nu aveau probleme cu locul de parcare şi nu sufereau de teamă că-şi vor pierde slujba în perioade de criză. Nu aveau credite bancare şi nici asigurare medicală. Parcă de-asta nu mai am nici eu.

Cred că bărbaţii din ziua de azi sunt mai nefericiţi decât femeile. De-aia ne uităm la fotbal. E singurul joc care ne aminteşte de vânătoare şi de câmpul de luptă. Privim şi celulele din corpul nostru se mint că participă. Civilizaţia ne-a închis între patru pereţi.

La 40 de ani se întâmplă să avem o revelaţie şi atunci ne luăm amante, ne călugărim sau ne apucăm de yoga. Psihologii i-au spus criza vârstei de mijloc, dar eu ştiu prea bine că atunci moare din noi bărbatul vechi, vânătorul şi suntem atinşi de o tristeţe definitivă.

Până la 40 de ani avem senzaţia că suntem nemuritori, apoi, gâfâind cu plasele în mână pe scări descoperim că nemuritorul a murit. Şi atunci, pentru a da timpul înapoi, ne amintim de colecţiile din copilărie şi răscolim prin casă după clasorul cu timbre. Sau ne luăm amantă, mergem la biserică ori salvăm lumea prin yoga şi flacăra violet.

Deşi se laudă că ne înţeleg, femeile nu reuşesc s-o facă. Ne iubesc, dar nu ne pot descifra şi asta pentru că, în cele mai multe cazuri, noi înşine nu ne înţelegem. E bine să mai ştiţi un mic secret, nici măcar nu ne pasă.

  • Daissy, luni, 14.02.2011 09:59

    Ce comentarii triste! Prea serioase, prea nepotrivite cu o zi ca asta, a îndrăgostiţilor! Sorry! Glumesc! Toate zilele sunt frumoase si luminoase. Iagândiţi-vă, voi, dragelor, cum este, cum va fi pentru multe dintre voi, să începeţi o nouă viaţă la 60 de ani? Să iubeşti (sic!), să începi o cu totul o altă activitate decât ceea ce-ai făcut până atunci, să realizezi că viaţa e frumoasă. Cu amante, amanţi si ce mai vreţi voi. Oricum cu lumină si bucurie! Bieţii noştri bărbaţi, au destule probleme cu propriul lor eu!

  • alexandra, luni, 14.02.2011 07:51

    pana acum femeile erau alea pe care nu le intelegea nimeni, cu toane si altele. acum si barbatii sunt neintelesi? ma rog, e bine ca am aflat de ce va uitati la fotbal si ca am putut intelege din text ca nici nu urci bine 3 etaje, ca scoti limba de-un cot. stii expresia cu "barbat sau carlig de rufe"? pe de alta parte, femeile de ce crezi ca isi gasesc amant? ca de ce va gasiti voi m-am lamurit... ca un P.S. - Eu un cred ca nu va inteleg femeile, eu cred ca sunteti doar simpli si nu aveti nimic complex de inteles. Cunoastem si noi angoasele barbatilor, schimbarile prin care trec. Sunt doar angoase umane, nu ale masculului. Si noi le avem, doar ca nu ati reusit voi sa va dati seama.

  • ssamara, duminică, 13.02.2011 20:49

    "spune-ti parerea" ?! sau nu conteaza ce comentari lasam? observ ca acele comentarii feministe sunt sterse! Oare "Coltul barbatului" este un mijloc de a schimba opinii si pareri sau credeti ca este un mijloc de pune barbatul la colt? cred ca este cea mai buna dovada ca femeile sunt mult mai deschise la minte!

  • ssamara, sâmbătă, 12.02.2011 22:05

    se spune ca la 20 de ani poti sa realizezi orice doar vointa sa ai! la 30 deja stai sa te gandesti mai mult ca la 20 si sa realizezi mult mai greu , sa zicem ca ce faceai la 20 intr-o zi realizezi la 30 intr-o saptamana! la varsta de 40 spre 50 ajungi sa gandesti mai mult ca la 30 de ani dar sa realizezi si mai greu si iti ia mult timp! astfel ca sunt multe etape in care mintea omului se schimba la fel si dorintele dar in special puterile, la 30 probabil nu te gandeai ca nu o sa-ti mai doresti acelas lucru peste 10 ani si nu o sa mai poti realiza la fel de multe lucruri ca in tinerete! pentru tineri este o lectie sa nu te grabesti la 20 de ani sa te insori sau sa faci alegeri pe care trebuie sa le traiesti o viata! psihologii spun ca varsta potrivita pentru studii este de 20-30 ani ,dupa aceea este un chin sa mai termini o facultate pentru ca din punct de vedere psihic memoria si creativitatea scad! gandeste-te ce oportunitati mai are o femeie la 40 de ani cu copii si cu griji si care pe deasupra mai sta si toata ziua prin casa cu curatenie si gatit! in schimb barbatii nu fac lucrurile acestea niciodata dar isi simt "libertatea" si puterile pe duca asa ca fac un ultim pas pentru a-si demonstra ca mai sunt in stare de ceva! in tot acest timp tu nu ai fost inchis in casa pana la 40 de ani dar este posibil sa fi fost inchis in tine si sa nu sti ce iti doresti!

  • Dana, sâmbătă, 12.02.2011 09:08

    *noua

  • Dana, sâmbătă, 12.02.2011 09:07

    Sau cate din nou avem timp/puterea de a recunoaste ca, de fapt, dorim altceva/pe altcineva/altcumva ? Daca boua ne pasa, de noi cui ii pasa?

  • Elena, vineri, 11.02.2011 12:59

    Egoism ,la voi barbatii !Femeile ,nu au si ele criza lor ?Dar ,voi nu vedeti ,pt. ca ...aveti ,femeia surogat ...amanta !Sunteti de compatimit !Tot timpul va vaitatzi de ceva !

  • Doina, vineri, 11.02.2011 11:59

    De-ar fi numai atit , am fost amanta , am fost mintita , s-a mintit ,duplicitatea este o mare provocare pentru ei .Putini spre deloc cred ca pot schimba destine prin acest fel .Din comoditate insa ies dintr-o extra .dar continua sa caute , sa minta , intra intr-o alta viata si tot asa . DACA SE TREZESC , CONSTATA CA AU TRAIT IN ALTA VIATA .

  • cristina, vineri, 11.02.2011 11:15

    Cam puerila explicatia. Am fost amanta si am incercat sa inteleg ce-i in mintea omului respectiv si cred ca am inteles. La 40 de ani, sau chiar mai devreme, iti dai seama ca nu viata asta ai visat-o pentru tine. Si daca la 30 de ani inca mai speri ca o sa mai schimbi ceva, la 40 realizezi ca nu o sa se mai schimbe nimic. Atunci, cred, ca incercati voi sa schimbati ceva si normal alegeti ceva nou, ceva periculos....sa simtiti ca traiti si ca viata inseamna si altceva. Si da, in acele momente va pasa doar de voi si mi se pare si normal. Si au si femeile criza lor numai ca de cele mai multe ori nici nu au timp sa se gandeasca sau sa faca ceva in privinta asta avand in vedere ca majoritatea sunt prea ocupate cu job, gatit, facut lectii cu copilul etc. Iar de inteles, nu doar ne laudam, intelegem dar nu e asa usor de acceptat. In plus cate dintre cuplurile care au depasit 10 ani de atat impreuna mai comunica in adevaratul sens al cuvantului? Cati mai reusesc sa se spovedeasca celuilalt?!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro