Indicele de masă corporală, cunoscut sub denumirea de IMC, este un indicator utilizat frecvent în evaluarea stării ponderale. Acesta reprezintă raportul dintre greutatea corporală și înălțimea la pătrat și oferă o clasificare orientativă: subponderalitate, normoponderalitate, supraponderalitate sau obezitate clasificată în gradele I, II și III.

În practica medicală, IMC-ul ajută la identificarea unor riscuri la nivel populațional, însă nu descrie în detaliu structura corpului. Indicele nu diferențiază masa musculară de țesutul adipos și nu oferă informații referitoare la distribuția acestuia. La copii și adolescenți, organismul se află într-un proces continuu de creștere și maturizare, motiv pentru care acest aspect devine cu atât mai relevant. 

Ce surprinde IMC-ul și care sunt limitele sale? 

IMC-ul oferă un reper numeric ușor de urmărit în timp. La adulți, intervalele utilizate în mod curent arată astfel: 

• sub 18,5: subponderalitate; 
• 18,5–24,9: greutate considerată normală; 
• 25–29,9: supraponderalitate; 
• 30–34,9: obezitate de gradul I; 
• 35–39,9: obezitate de gradul II; 
• peste 40: obezitate de gradul III. 

În pediatrie, valorile se interpretează raportat la vârstă și sex, prin curbe de creștere. Chiar și așa, indicatorul rămâne unul orientativ. Un copil cu o masă musculară scăzută și un procent crescut de grăsime corporală poate avea un IMC în limite considerate normale. Din acest motiv, rezultatul poate sugera în mod eronat un status ponderal normal. 

În evaluarea stării de sănătate, contextul contează la fel de mult ca valoarea acestui parametru. Nivelul de activitate fizică, istoricul familial și obiceiurile zilnice influențează compoziția corporală. Discuțiile despre prevenție pornesc adesea de la alimentația sănătoasă la copii, însă tabloul complet include mai mulți factori decât aportul alimentar. 

Ce înseamnă obezitatea în contextul greutății aparent normale? 

Există situații în care un copil sau un adolescent are o greutate încadrată în limite normale, dar un procent de grăsime corporală peste valorile recomandate. Această condiție apare descrisă în literatura medicală sub termenul de normal weight obesity. Conceptul explică diferența dintre greutatea totală și calitatea țesuturilor care compun corpul. 

La această categorie, țesutul adipos ocupă un procent mai mare, în timp ce masa musculară rămâne redusă. Aspectul exterior nu atrage atenția, iar semnele evidente lipsesc. Totuși, la nivel intern pot apărea modificări metabolice timpurii, care nu se reflectă imediat în analizele uzuale sau în valorile IMC-ului. În acest context, devine relevant rolul evaluărilor realizate în cadrul consultațiilor de nutriție clinică și dietetică pentru copii, unde accentul cade pe compoziția corporală și pe nevoile individuale ale copilului. 

De ce apare acest tip de dezechilibru la copii și adolescenți? 

Stilul de viață influențează în mod direct structura corpului. Activitatea fizică insuficientă limitează stimularea adecvată dezvoltării masei musculare. Mușchii au un rol important în reglarea metabolismului, iar scăderea lor favorizează acumularea de grăsime, chiar fără creșteri evidente în greutate. 

În același timp, mesele neregulate, gustările frecvente și sedentarismul contribuie la modificări progresive ale metabolismului. Acestea se instalează treptat, pe măsură ce corpul copilului funcționează în aceste condiții. Fără o evaluare atentă, aceste schimbări pot rămâne neobservate ani la rând, mai ales atunci când IMC-ul nu ridică semne de întrebare. 

Riscurile pe termen mediu și lung 

Un IMC normal nu exclude riscurile metabolice. Copiii și adolescenții cu un procent crescut de grăsime corporală pot dezvolta rezistență la insulină, modificări ale profilului lipidic sau tensiune arterială peste valorile recomandate pentru vârstă. Aceste aspecte influențează sănătatea adultului de mai târziu. 

Pe lângă implicațiile medicale, apar și consecințe funcționale. Rezistența scăzută la efort, oboseala frecventă sau evitarea activităților fizice pot deveni parte din rutina zilnică. Fără intervenții timpurii, cercul vicios se menține și se accentuează. 

Evaluarea corectă pornește de la o abordare integrată. Medicul pediatru analizează istoricul familial, ritmul de creștere, stadiul de dezvoltare pubertară și nivelul de activitate fizică. În anumite situații, măsurarea compoziției corporale oferă informații mult mai relevante decât cântarul sau formula IMC. Scopul acestor evaluări nu vizează etichetarea copilului, ci identificarea timpurie a factorilor care pot influența sănătatea pe termen lung. O abordare adaptată vârstei sprijină dezvoltarea armonioasă și echilibrată. 

Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește vizita la medic!