Ora 10.45PM. MANILA

În avion am primit cele 3 formulare necesare în aeroport, așa că am trecut relativ repede de filtrul unde se colectau declarațiile referitoare la gripa porcină, iar cu Baggage Declaration Form gata completat, în 10 minute trecusem și de controlul pașapoartelor și așteptam cumințică întrebându-mă dacă bagajul meu de cală s-a descurcat să ajungă singur de la Istanbul... și... s-a descurcat :). Am ieșit din aeroport și am SIMȚIT instantaneu ce înseamnă un climat  tropical. Era 11 noaptea și o caldură incredibilă. Plecată dintr-un București înghețat, schimbarea a fost de aproximativ 50 de grade Celsius. M-am gândit atunci că ziua petrecută în Istanbul, la o temperatură intermediară a fost ideală în procesul de adaptare la condițiile meteo din Filipine.

Mi-am căutat șoferul pe care hotelul mi-a confirmat prin e-mail că îl va trimite la aeroport. Ioc! Așa că am urmat instrucțiunile de la secțiunea “if you cannot find your driver” din același e-mail și m-am dus într-un fel de lounge. Era acolo un nene cu o listă, eram pe listă... dar am realizat că... uitaseră de mine, și asta fără să înțeleg nici măcar un cuvânt în tagalog (una din cele două limbi oficiale din Filipine).

Dar nu mai conta, eram în Manila și aveam și toate bagajele cu mine. Dupa 15 minute a apărut un 4x4, o Toyota care nu se încadra în peisajul plin de rable și după inca 15 minute eram la hotel. Când am oprit în dreptul intrării, mi-a deschis portiera o domnișoară îmbracată în uniformă pe care scria SECURITY, dotată cu armă și cătușe. Mă gândeam: deja mă arestează? :) Glumesc... și totuși hotelul avea 2 oameni de pază înarmați.

De la recepție am primit imediat cheia de la cameră și au fost atât de draguți, au sunat la Zest Airways, compania cu care urma să plec a doua zi, fiindca vroiam să verific că totul e in ordine! Știam că din cauza condițiilor meteo la destinație, pot apărea modificări. Biletul era OK, doar că zborul era cu 2 ore și jumatate mai târziu. Înca un aspect lămurit și câteva ore de somn în plus.

Restaurantul și barul funcționau 24/24, așa că mi-am comandat de mâncare, evitând să încerc ceva cu specific local, am optat pentru singura variantă non-filipineză, o combinație de american și franțuzesc, iar de băut... băutura la care ma gandeam încă din București: un fresh de mango.

Până să vină mâncarea mi-am luat sucul, cu umbreluță cu tot și am ieșit afară să ‘enjoy a cigarette’. Gestul meu a generat o supriză! Lângă mine a venit celalalt ‘security’, un baiat... și și-a facut de lucru pe acolo. Nu mi-a fost greu să înțeleg că era langă mine să mă păzească, chiar daca eram la numai un metru de intrarea hotelului. Așa că în acel moment am știut că a doua zi nu voi ieși din hotel decât pentru a merge la aeroport.

Cât am fumat țigara a fost gata și hot-dogul cu cartofi prăjiți, așa că am mâncat și am urcat în cameră, uitând bineînțeles să îmi cumpar de la recepție un adaptor pentru priză, deși citisem pe internet că ei au alt model de prize, același voltaj, dar alt design. Am făcut un duș, am pus alarma să sune și am adormit... în drum spre pernă.

SÂMBĂTĂ, 26 DECEMBRIE
Ora 9.00AM

M-am dus la micul dejun curioasă să încerc din mâncărurile lor tradiționale, care trebuie să vă spun că mi-au plăcut foarte mult. Mancare “grea” pentru micul dejun, dar foarte gustoasă: orez, mâncare de porc, paste de orez, pește uscat, pește pane, o ciorba de porc în stilul ‘sângerete’-ului nostru, fructe exotice de tot felul și ceva dulciuri din faină de orez, cafea, ceai, sucuri, etc... Fiind a doua zi de Craciun (filipinezii sunt creștini) era angajată o formație care ne cânta de zor la mandoline și vocal: FELIIIIIIIZ NAVIDAAAAD.....

Mi-am luat cafeaua cu mine, întrebând unde aș putea fuma. Un domn amabil, ca dealtfel toți pe care îi întâlnisem pe acolo, mi-a arătat un loc afară și mi-a spus că trimite pe cineva să îmi aducă un scaun și o scrumieră. Tare, nu? În timp ce stăteam acolo, a trecut pe langă mine un alt angajat, destul de în vârstă, dar care într-o engleză foarte bună m-a întrebat dacă nu aș vrea să văd piscina și să stau acolo pe terasă, fiindca este foarte frumos, și se poate și fuma. Evident că am fost de acord, și într-adevar era mai draguț acolo.

Când m-am uitat la ceas era 10 și un sfert, deja infernal de cald... doar că mie îmi era SOMN :D. Așa că m-am dus în cameră, mi-am pus telefonul la încărcat folosind adaptorul pentru priză cumparat din recepție cu 70PHP, adică aproximativ 4,5lei, am fixat alarma pentru 11.45 și am adormit instantaneu. Trezirea, duș, eliberat camera la 12.30. Am facut check-out-ul, am vrut să plătesc apa din minibar, mi-au spus ca e din partea casei, așa că am facut o donație în cutia vesela și hop-țop am făcut și o poză cu formația. Nu că n-aș fi putut face poza decât dacă le dădeam bani, dar chiar erau simpatici și cântau tare frumos.

La 13.30 a venit mașina care mă ducea la aeroport. La 13.45 eram acolo. Totul foarte bine securizat, la fel ca în aeroportul internațional. Partea bună peste tot era că dacă te vedeau alb nu aveai nicio problemă și se străduiau să te ajute cu orice le statea în putință. Pentru 20PHP (mai puțin de 1,5lei) ți se cărau bagajele, erai îndrumat, etc.

Sinceră să fiu și în Manila și în Kalibo și în Caticlan am dat respectiva sumă câte unui baiat care a stat cu mine, mi-a dus bagajele și m-a învățat ce și cum trebuie făcut. COOL! Cum avionul meu decola la 16.40, mai aveam 2 ore și jumătate de așteptat, asta după ce mi-am făcut check-in-ul și am plătit toate taxele și tăxuțele imaginabile și inimaginabile.

Mi-am cumpărat cartelă telefonică de Filipine, mi-am luat o cafea cu lapte și cum stăteam strâmb și cugetam eu drept, pe ce îmi pică ochii în aeroport: MASAJ - o oră 300PHP, adică 20 de lei!!!. În 5 secunde le intram pe ușă. Am ieșit de acolo ca un fluturaș (și fără cafeaua cu lapte, pe care am uitat-o :) ).

La 15.45 s-a deschis poarta de îmbarcare. Am mers frumușel pe jos până la avion, hopa sus. Am răsfoit câteva pagini din revista companiei și am și decolat. Primul apus de soare din Filipine l-am admirat din avion, a fost un spectacol superb.

După circa o oră am aterizat pe aeroportul din Kalibo. Un aeroport imens, comparabil cu autogara din Focșani :) .Pe pereți se plimbau în voie zeci de Gecko, șopârle mici și inofensive, considerate a aduce noroc.

De la Kalibo la Caticlan aveam de ales între un autocar super modern sau mai multe van-uri ‘made in 1956’. Am ales a doua variantă, drumul a fost frumos, atât cât am putut vedea în lumina farurilor. Știu că am urcat și am coborât de 3 ori, 3 munți/dealuri. Drumul estimat inițial la o oră și jumătate a durat 2 ore. Nu mai aveam răbdare. Din Caticlan nu am prins loc în prima barcă spre Boracay, dar în a doua m-am urcat prima.

Ora 22.00. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am avut când am facut primul pas pe insulă. După mai bine de 60 de ore, 9.000 de kilometri, escale în 3 țări, 4 zboruri și un transfer cu barca, ajunsesem, în sfârșit, la destinație. ENJOY BORACAY!