Dana, o noua diva rock
Pe o piata muzicala in care topul este invadat de muzica dance, Dana Nalbaru, fosta solista Hi-Q, indrazneste sa abordeze stilul rock pentru noul ei album, ca imagine si ca stare de spirit.
Odata cu zorii unui nou inceput, solista a adoptat lookul de diva rock ce o prinde de minune si si-a format o trupa formata din patru baieti cu care are de gand sa promoveze in forta muzica live.
Cu albumul "Zbor", ce va fi lansat pe 24 martie si cu videoliclipul melodiei cu acelasi nume ce ruleaza deja la posturile de televiziune, debutul solo al Danei este mai infloritoar si mai promitator decat un ghiocel primavaratic.
A fost dificil sa parasesti proiectul Hi-Q, rampa ta de lansare sau iti doreai de mult o cariera solo?
Nu mi-am dorit o cariera solo. Hotararea de a incepe un proiect solo a venit dupa despartirea mea de colegii de la Hi-Q. Da, a fost foarte dificil sa iau aceasta hotarare... n-a fost deloc usor. Nici atunci, nici dupa. Am facut-o pentru ca a trebuit sa o fac. A fost o hotarare bine gandita si nu regret nimic.
Stilul rock a fost primul gen muzical la care te-ai gandit in momentul in care te-ai hotarat sa formezi o trupa noua?
Am ascultat intotdeauna rock asa ca totul a venit de la sine. A fost ceva natural si sunt foarte multumita de rezultat.
Am observat o schimbare de imagine, mai ... rock. Schimbarea a intervenit odata cu noul proiect sau conform starii tale de spirit?
Ai ghicit... conform starii mele de spirit. La fel cum s-a intamplat si cu muzica mea, schimbarea a venit pentru ca asa am simtit. N-am cerut sfatul nimanui, nu m-am gandit sa impresionez pe nimeni.
Noul tau album cuprinde "paragrafe" din trairile tale personale?
Ma regasesc in fiecare piesa de pe albumul "Zbor". Am incercat sa transmit ceva cu fiecare melodie si sper ca mesajele sa ajunga la cei care-mi vor asculta muzica.
Care este piesa ta preferata de pe albumul "Zbor" si de ce?
Imi plac toate melodiile foarte mult. Cred totusi ca daca ar fi sa ma opresc la una singura, m-as decide la "Am nimic fara tine"... e pentru sufletul meu.
Au fost la un momentdat zvonuri ca vei modera la B1 TV un show de divertisment in stil italian...
Propunerea a venit chiar inainte de a se produce ruptura de Hi-Q. Am fost in discutii cu cei de la B1 insa, pana la urma am renuntat la acest proiect in favoarea celui muzical.
Cat timp ai mai avut pentru relatia ta din moment ce ti-ai dedicat timpul in mare masura carierei tale?
Timp avem destul. Si mai mult, Calin a fost alaturi de mine tot timpul acesta. Fara el nu cred ca as fi reusit. Sustinerea lui morala mi-a dat putere si incredere.
Cum te astepti sa fie primit de public proiectul tau solo si care este cea mai arzatoare dorinta legata de el?
Videoclipul nu a aparut de foarte mult timp iar albumul va fi lansat pe 24 martie. Sunt increzatoare in ceea ce priveste proiectul meu muzical... pana acum reactiile au fostfoarte bune. Sper ca voi reusi sa conving ca ceea ce am facut n-am facut doar pentru mine, am facut-o si pentru cei din jurul meu. Cea mai mare dorinta ar fi aceea ca oamenii sa se regaseasca in cantecele mele... atunci cand se intampla asta stii cu siguranta ca ai reusit sa te faci inteles.
de Lavinia Gogu