“Se ne imaginam urmatoarea situatie: dimineata la serviciu, te intlnesti cu o colega si o intrebi amical 'Ce mai faci?'. In locul unui raspuns de circumstanta, colega va incepe sa-ti insire toate problemele ei, de la copilul cu febra, pana la suspiciunea ca barbatul o insala sau sa-ti marturiseasca ca dosarul pe care il are in lucru, o depaseste si se simte incapabila sa-l rezolve. O astfel de situatie este imposibila”, explica Claudine Biland.

Disimularea adevarului nici nu poate fi considerata in sine o minciuna, este mai degraba o adaptare la regulile sociale, pe care le impune colectivitatea, indiferent care este ea. De notat este faptul ca aceasta disimulare are totusi niste limite foarte clare. Adevarul este cosmetizat cu minciuni de compromis atunci cand este cazul si cand aceasta cosmetizare nu aduce prejudicii grave individului. Pentru ca omul-social a invatat sa faca distincita intre ceea ce acceptam ca sunt “minciuni nevinovate” si minciunile grave.
 

Adevar sau sinceritate?

Sinceritatea nu are nimic in comun cu disimularea adevarului. Singurul lucru care conteaza este felul cum ne raportam la sinceritate si la minciuna. “Elocvent este exemplul barbatului care isi insala nevasta, dar din respect pentru aceasta, din teama de a nu o pierde, si pana la urma din iubire, nu-i spune. Pentru un astfel de barbat, pentru cuplul din care el face parte, minciuna este o realitate mai importanta decat adevarul. Minciuna este adevarul lui”, explica Claudine Biland.

Evident, exista si situatia inversa, in care alegi sa spui adevarul. Totul despre varianta in care alegi adevarul gasesti Aici gasesti cateva tehnici pentru a-l aduce pe calea cea buna pe micul mincinos. Pe de alta parte este benefic ca cei mici sa fie invatati ca minciuna nu poate fi evitata, ca este o realitate a vietii de zi cu zi si ca sunt situatii in care trebuie sa aleaga minciuna, in locul adevarului. Copilul trebuie invatat ca va fi mintit si ca va minti, pentru ca doar asa va intelege limitele minciunii, si va reusi sa pretuiasca adevarul.