Am auzit cu totii de mame care se tem foarte tare ca nu cumva copilul sa pateasca ceva. Sa transpire, sa raceasca, sa se loveasca, sa cada, sa alunece, sa se murdareasca, sa ia microbi, sa se imbolnaveascsa, sa fie tratat rau de cineva, sa fie certat, batut, nedreptatit etc.

Sunt mame carora le este mereu teama. Teama lor este aceeasi si se exprima cu aceeasi intensitate indiferent de varsta copilului sau caracteristicile lui. Chiar daca este vorba despre un copil cu posibilitati ridicate de a face fata, descurcaret, sociabil, mama "gaseste" cate ceva de care sa se teama. Sigur ca aceasta teama nu este "dorita" de mama dar este important pentru noi sa aflam ce anume o produce.

• De ce se teme ea de fapt?
• Ce efecte are asupra copilului si dezvoltarii lui?
• Ce se poate face atunci cand mama isi da seama ca temerile ei sunt prea multe sau exagerate?
• Cum putem ajuta un copil care are o astfel de relatie cu mama sa?

Aceste temeri pot avea multe surse, una dintre ele fiind o trauma a mamei de care vrea sa-si fereasca propriul copil. Ea s-a simtit poate agresata, lipsita de iubire, afectiune, caldura, nedreptatita si incearca retroactiv sa "repare" aceasta trauma, protejandu-si copilul desi el nu este in situatia ei. De asemenea, poate fi vorba despre o neincredere in ea insasi si ca mama sau in copilul ei pe care il subapreciaza. Sigur ca fiecare dintre acestea au la randul lor multiple cauze...

In privinta efectelor asupra copilului, ele sunt variate. Unii copii se simt de mici foarte limitati de mamele lor in a se juca, distra, imprieteni cu alti copii si adulti. Unii spun "mama nu ma lasa sa fac nimic", "mama nu-mi da voie sa...", "pot face doar ce vrea mama", "mamei ii este firca sa nu patesc ceva rau". Grija mamei o resimt ca pe o povara de care de-abia asteapta sa scape sau ca pe o protectie, chiar si exagerata. Intalnim si adulti care spun ca au avut mame excesiv de "mamoase", de grijulii, hiper-protectoare. Altii isi acuza mamele ca nu le-au permis sa faca ce si-ar fi dorit. Insa cele mai grave efecte sunt inchiderea in sine a copilului, depresia sa, lipsa initiativei si lipsa increderii in el insusi.

Din fericire, cu ajutor sau fara, mama isi da uneori seama ca ceva nu se potriveste, ca temerile ei nu sunt impartasite de alte mame, ca se simte tot timpul ingrijorata, ca nu se poate bucura de nimic pentru ca tot timpul se teme de ceva. Se uita in jur si vede ca restul oamenilor se pot relaxa si asta nu aduce nicio tragedie ci dimpotriva. Atunci ele ajung sa ceara ajutor pentru ele insele, pentru cuplul din care fac parte sau pentru relatia cu copilul lor. Altele observa ca ceva nu e in regula cu copilul, isi dau seama ca nu se poate relationa cu copiii, ca este prea timid, inhibit, ca este trist, ca nu are energie, ca nu este curios si isi amintesc momente in care au contribuit prin teama lor si protectia permanenta pe care au incercat sa i-o ofere sa-l "opreasca" din a face tot felul de lucruri, inclusiv "prostii" pe care toti copiii le fac si din care invata multe lucruri.

Unele isi vad copilul "lipsit de experienta" si se intreaba daca nu cumva ii va fi mai greu de acum incolo sa inceapa sa dea piept cu tot ce n-a fost lasat sa cunoasca de mic. Ba chiar mama isi da seama uneori ca temerile ei sunt legate de mult mai mute lucruri, de partener, de sanatate, de ea insasi, de casa, de oameni dragi. Ea descopera atunci daca este intr-un demers psihoterapeutic ce anume a condos la aparitia lor si cum un eveniment indepartat de obicei o face inca sa se teama de orice.

In cazul in care mama nu-si da seama de temerile ei si le considera acte firesti de ocrotire a copilului, ea vine uneori cu copilul la psiholog. Reuseste sa vada la el anumite aspecte care o nelinistesc. Incearca sa descopere ce este in neregula cu copilul ei. Cu aceasta ocazie, daca psihologul reuseste sa lucreze in diada mama-copil, apare la suprafata relatia lor, cu tot ce are ea caracteristic si mama poate fi astfel ajutata sa vada aceasta relatia si nu doar atat ci si nevoile reale ale copilului ei, temerile ei, amintirile ei, planurile, conflictele cu persoanele importate din viata ei.