Violentele din scoli si de pe strazi se inmultesc pe zi ce trec. Batai, accidente... pana la crime in unele cazuri. Pedepsele nu par a fi de folos, parintii si profesorii isi arata descumpanirea si neputinta. Nu stiu ce sa faca, nu stiu de ce se intampla toate astea.

Incercari de explicatie exista din cand in cand... jocurile pe calculator, lipsa de ocupatie in timpul liber, "distractiile" violente, televiziunea cu abundenta de filme in care este cultivate exprimarea agresivitatii sub diferite forme. Printre ele apare din cand in cand, timid si lipsa de comunicare cu parintii si alti adulti. Este drept ca oameni stau de vorba mult mai putin si de cand cu internetul, comunicarea nu mai are aceleasi caracteristici si nici aceleasi efecte.

A sta de vorba despre ce simti

, despre ce ti s-a intamplat, despre "ce te bate gandul", despre persoana de care te-ai indragostit, despre materia care ti se pare prea dificila sau despre profesorul pe care nu-l poti suferi, despre colegii care iti sunt simpatici si despre cei care te enerveaza la culme sunt foarte necesare atat pentru a lua o oarecare distanta fata de respectivele trairi afective, cat si pentru a le impartasi cuiva, a asculta parerea celuilat, sfatul lui sau a schimba experienta.

De multe ori, inca de cand ne facem primii prieteni, simtim nevoia sa le spunem diferite lucruri, sa impartasim cu ei experiente, sa ne laudam cu ce am mai facut sau sa "plangem" pe umarul lor. Cand acestia nu exista sau nu putem comunica cu ei, toate tensiunea acumulata, supararea, furia nu au ocazia sa fie exprimate in cuvinte si isi gasesc alte forme de exprimare.

Una dintre ele este violenta fizica sau verbala, despre care am mai scris. Incapacitatea de a vorbi despre nemultumiri, despre suferinte, despre indoieli, lipsa prietenilor de incredere, lipsa sprijinului afectiv din partea adultilor

face ca adolescentii sa se refugieze in calculator sau televizor, in activitati sau anturaje dubioase in care se simt "intelesi".
    
Pe de alta parte, violenta impreuna ca acel "a fi cel mai tare" sunt modalitati de a iesi in evidenta, ceea ce inseamna ca acesti adolescenti nu gasesc modalitati prin care sa se faca remarcati si nici prin care sa obtina satisfactie, placere.

A fi invingator intr-o lupta la scoala, "a-i arata unui coleg cine este seful", a face frica celor din jur, inclusiv adultilor sunt singurele modalitati prin care adolescentii respectivi simt ca pot castiga incredere in propriile forte, pot dobandi un loc in grup, pot sa lupte cu umilinta sau disperarea pe care le  simt. Agresiunile asupra profesorilor si altor adulti arata lipsa de comunicare in cuvinte cu acestia.

Tensiunea, enervarea, furia, dorinta de razbunare ating cote maxime si agresiunea este imposibil de evitat daca nu exista o supapa. Aceasta supapa poate fi o alta activitate relaxanta, sportul, creatia artistica sub diferite forme, comunicara cu familia, activitati placute si satisfacatoare pentru adolescent care sa tina seama de nevoile si dorintele lui care adesea il iau prin surprindere.

"Nici nu stii ce ganduri imi trec prin minte", spune un adolescent mamei sale, speriat la randul lui de propriile impulsuri. Atunci cand adolescentul nu stie ce sa faca cu aceste impulsuri, cand nu a invatat sa le gestioneze, nu stie unde este limita intre a gandi si a spune sau intre a spune si a face, violenta este singura cale ce ramane ca modalitate de satisfactie, de linistire. "Nu ma las pana cand nu-i arat eu...", este o amenintare pe care o auzim frecvent.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI