Revenim la subiectul violentei. In orice mod se manifesta ea, in forme fizice ale loviturilor, batailor sau verbale, ale tipetelor, jignirilor sau injuraturilor produce efecte de moment si efecte de durata. In privinta celor de moment putem sa ne gandim la intreruperea comunicarii, cresterea violentei, accidente sau stari emotionale intense precum furia, neputinta, umilinta, disperarea.

Atunci cand actele de violenta sunt publice, auzim multe comentarii, critici si toata lumea incepe sa vorbeasca despre asta. Cand are loc intr-un liceu, incep sa se ia masuri impotriva violentei si media vuieste de pareri despre motivele care au determinat gestul respectiv. Sigur ca odata cu aparitia altei stiri de senzatie, lupta impotriva violentei paleste si lucrurile revin la "normal". Doar un alt gest violent public redeschide acest subiect si preocuparea tuturor.

De aceea, nu vreau sa ne ocupam de aceasta violenta publica si mediatizata foarte mult ci de cea de care nu aude nimeni, cea din interiorul casei, al familiei. Este vorba despre persoane care se comporta adesea ireprosabil in afara casei si a caror violenta in interiorul familiei este greu de imaginat. Victimele lor sunt chiar persoanele cele mai iubite si mai apropiate, membrii familiei lor.

Cum poate sta iubirea atat de aproape de ura? Cum iti poti manifesta agresivitatea fata de cei atat de apropiati? Sunt intrebari carora nu le-am gasit inca raspuns... Proprii copii, proprii parinti, partenerul, fratii si surorile sunt victime care nu stiu ce sa faca, nu pot pleca, nu pot gasi o solutie. Copiii asteapta sa sa faca mari si sa plece "ca sa scape", partenerul se gandeste ani in sir la o despartire si adesea ea se si produce, uneori in repetate randuri urmata de fiecare data de o "impacare".

• Ne putem intreba in primul rand daca este ceva de facut, altceva decat despartirea sau plecarea de acasa?
• Ne pute gandi din punct de vedere psihologic ce se intampla cu acesti oameni?
• Ne putem pune problema efectelor asupra celor agresati fizic sau verbal?

Sigur ca ideal  ar fi ca ei sa inteleaga ce se intampla cu ei, ce ii enerveaza, infurie si de ce reactioneaza asa. Poate ca nu stiu cum sa reactioneze altfel, poate ca nu pot sa exprime doar in cuvinte ceea ce simt. In spatele unui comportament violent, sub orice forma se ascunde o istorie, poate o trama din copilarie, in care copilul de atunci, adultul de azi a fost el insusi vctima violentei. Doar ca el nu-si da seama de asta si multe dintre aceste persoane nu-si dau seama nici de modul in care reactioneaza, nici de cum ii afecteaza pe cei din jur. Daca o astefel de persoana ajunge sa "vada" sau sa "auda" ce face, ce spune atunci cand este intr-o criza de furie, are sansa sa-si dea seama ca ceva nu este in regula, mai ales atunci cand cei din jur sufera.

Daca privim prin ochii lor si incercam sa-l intelegem, ne dam seama ca este un comportament cvasi-automat, ca persoana nu-l poate modela, ca este sub imperiul furiei si ca atunci cand spune ca "nu stie ce face" are dreptate". Este nevoie sa priveasca intr-un moment cand este calm, sa isi analizeze starea ca sa-si dea seama ca reactiile sale sunt disproportionate si nu numai ca nu folosesc nimanui ci dauneaza foarte mult.

Daca privim prin ochii victimelor si incercam sa aflam ce simt si care sunt modalitatile prin care ele se apara de agresiune, ajungem repede in contact cu sentimente de neputinta, frica, groaza, deprimare, disperare. Ele nu inteleg ce se intampla, nu stiu cat va dura si nu au nicio modalitate sa intervina. In plus, de cele mai multe ori, crizele de furie si violenta sunt imprevizibile. Persoanele din familie nu stiu niciodata cand va izbucni scandalul si de la ce, stau tot timpul cu inima stransa. Multi adulti isi amintesc de cand erau mici ca incremeneau cand auzeau cheia in usa sau pasii cuiva venind. In privinta urmelor lasate de aceste trauma, vom discuta intr-un articol viitor.