Amorul ne influenteaza viata
Mesajele cu tenta sexuala se regasesc in multe aspecte ale vietii noastre, de aceea cercetatori, medici, specialisti si sexologi spun la unison ca, da, toate acestea ne influenteaza viata direct sau indirect. Doctorul in psihologie Georgeta Panisoara e de parere ca, "indirect, prejudecatile celor din jur pot influenta viata unor persoane in situatiile in care se trag, de pilda, concluzii pripite. Se spune uneori, intr-un limbaj foarte relaxat, ca o persoana este «nervoasa» sau «frustrata» doar pentru ca este singura. Este o atitudine ce aduce prejudicii, uneori existand un sambure de adevar, alteori nu". Comunicarea nonverbala este un alt factor influentat de determinantele sexuale, mai releva specialistii. "Ati vazut sau fost, desigur, in situatia sa observati cum o persoana din anturajul dumneavoastra incepe sa se imbrace brusc mai provocator, incepe sa foloseasca mult mai mult parfum decat in mod curent etc. Daca va uitati in jur, o sa descoperiti repede sursa indirecta a acestei schimbari. Indirect, de multe ori inconstient acea persoana transmite anumite mesaje, semnaleaza persoanei in cauza o disponibilitate de natura sexuala". Sunt insa si persoane care invata sa foloseasca constient aceste semnale si le utilizeaza pentru a castiga slujbe, pentru a promova in diferite functii, pentru a obtine diferite alte avantaje. "Aceste persoane sunt «vanatori» experimentati si isi cauta cu atentie victimele: persoane pe care mesajele cu tenta sexuala le dezarmeaza, le pun in situatia de a oferi mult mai multe decat ar fi cazul. Desigur ca aceasta situatie descrisa mai sus nu este universala. Nu oricine cade in «plasa» unor astfel de elemente, dar, asa cum exista persoane care folosesc un astfel de sistem in mod constient, exista si persoane care sunt victime sigure, ceea ce desemneaza in fapt un tip de echilibru natural. Dar viata poate actiona si pe ruta inversa. Stresul vietii de zi cu zi ne poate influenta viata, facandu-ne sa ne pierdem apetitul sexual sau, dimpotriva, sa tanjim dupa o mai mare apropiere de partenerul nostru. In ce directie o luam este un factor care depinde de personalitatea noastra si de modul in care stim si reusim sa echilibram sursele de stres", e de parere psih. Georgeta Panisoara. La randul sau, psihologul clinician Augustin Cambosie, ofera si o explicatie stiintifica felului in care sexul a influentat dintotdeauna vietile noastre. "In zestrea bilogica umana exista doua categorii de instincte,




