Remediul de luni
Sănătate · Stiri / 17.07.2006



Ananasul poate creste efectul antibioticelor, fiind util in tratamentul infectiilor. Fructul contine o enzima numita bromelaina, folosita in tratarea artritei reumatoide sau la pacientii cu probleme de digestie.

Aceasta substanta este folosita uneori in comprimate pe care le iau cei cu dificultati in digestia proteinelor. Conservarea fructului distruge aceasta substanta, precum si o cantitate importanta de vitmina C.

O portie obisnuita de ananas, de aproximativ 80 de grame, asigura un sfert din doza zilnica de vitamina C a unui adult.Specialistii citati in volumul „Mancarea si Sanatatea”, aparut la Editura Reader’s Digest, sustin ca ananasul poate ajuta si la refacerea unor tesuturi, fiind util in tratarea unor leziuni, cum ar fi contuziile, basicile si luxatiile.

Alte remedii sunt gargara cu suc de ananas pentru inflamatiile gatului sau folosirea pulpei acestuia pentru ameliorarea guturaiului, arteritei, bronsitei si indigestiilor.

Ananasul declanseaza reactii alergice doar in cazuri foarte rare, la persoanele extrem de sensibile. Nu este un fruct cu foarte multe calorii, proaspat avand cam 41 de calorii la 100 de grame. Daca este conservat in suc propriu, si nu in sirop, ajunge cam la 47 de calorii.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro