Specializarile unicat de la Medicina
Sănătate · Stiri / 09.10.2006



"Naturopatia" este o specializare in care se utilizeaza mijloace de tratament ale medicinii alternative. Se folosesc remedii ca ierburi, ceaiuri, extracte naturale si arome. "Chiropraxia" este o metoda prin care se actioneaza asupra coloanei vertebrale cu diverse miscari astfel incat acestea sa duca la vindecarea unor afectiuni de tipul herniei de disc. "Ergoterapia" este un fel de terapie prin munca, utilizandu-se diverse activitati in scopul ameliorarii starii de sanatate. Se foloseste la persoane cu handicap, diferite grade de insuficienta neuropsihica etc. "Osteopatia" e o specializare in care se considera sistemul osteoarticular si muscular drept unul dintre organele de reglare a organismului si se actioneaza asupra lui pentru a se influenta intreg organismul, realizandu-se astfel tratamentul unor boli.

In SUA exista facultati de medicina osteopatice cu durata de sase ani (n.r. - spre exemplu, Phoenix Univesity, Lomalinda). "Posturo-logia" este o specialitate interdisciplinara care reuneste oftalmologia, audiologia, neurologia, ortopedia si fiziopatologia.
Are la baza conceptul ca un diagnostic al "posturii" (n.r. - statiunea ortostatica) poate da informari exacte asupra starii de boala si, in consecinta, actionand asupra posturii, determinand cu precizie centrul de greutate al corpului si centrul de greutate al unor sisteme corporale, se poate fixa un diagnostic si stabili un tratament in anumite maladii. Nici una dintre aceste specializari medicale nu se preda in Romania.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro