
Piatra care-ţi aduce putere
Granatul, prin toate varietăţile familiei sale, este una dintre cele mai eficiente pietre care aduce putere, rezistenţă, în mod special fizică, protecţie, energie.
Granatul, prin toate varietăţile familiei sale, este una dintre cele mai eficiente pietre care aduce putere, rezistenţă, în mod special fizică, protecţie, energie. Termenul de granat provine de la denumirea latinească de "granatum malum", care înseamna rodie, fruct cu care seamănă ca aspect.Piatra este utilă în special acelor persoane care au nevoie de mai multă energie în planul material sau celor care doresc să îşi atingă scopurile, conferind ambiţie, succes, popularitate, respect, încredere în propriile forţe şi ajută foarte mult voinţa. Pentru cei care vor să aibă succes în afaceri sau în carieră, favorizează relaţiile, cooperarea, spiritul practic, de negociator şi preluarea iniţiativelor.
Magnetism şi chakre
Ajută la depăşirea complexelor de inferoritate, încurajând sentimentul prieteniei adevărate, al stabilităţii în relaţii, al fidelităţii şi întărind magnetismul personal. Rezonează puternic cu prima chakră, muladhara, energizând-o şi aliniind-o cu celelalte chakre. Cei care nu reuşesc să fie ordonaţi, să-şi urmărească cu perseverenţă şi seriozitate scopul vor avea multe beneficii de pe urma purtării unui granat.
În cuplu, dacă este oferită cadou, aduce fericire, iubire şi devotament
În perioadele de mare tristeţe, depresie, descurajare sau în timpul unei suferinţe puternice este cel mai bun sfetnic, care încurajează, oferă protecţie şi putere emoţională şi psihică, creând o stare de confort şi rezistenţă în situaţiile grele. Scade anxietatea, stressul, înlătură temerile şi nesiguranţa.
Pe planul sănătăţii, granatul are un puternic rol protector